Asistenţă psihologică solicitată la Telefonul Copilului

Un articol de: Oana Nistor - 25 Ianuarie 2016

În 2015, numărul total de apeluri înregistrate la Telefonul Copilului, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului, a fost de 105.194, dintre acestea 7.745 reprezentând cazuri care au necesitat intervenţie şi monitorizare de lungă durată a specialiştilor Asociaţiei Telefonul Copilului, în colaborare cu reprezentanţii instituţiilor abilitate la nivel local. Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, citaţi de Agerpres, din numărul cazurilor în care a fost necesară intervenţia instituţiilor abilitate, 40,58% au fost cazuri de abuz asupra copilului şi violenţă în familie, respectiv 3.143 de cazuri. Formele cele mai grave sesizate au fost molestare fizică (40,71%), neglijare (31,65%) şi abuz emoţional (11,25%). În acelaşi timp, tot mai mulţi copii solicită asistenţă psihologică, în 2015 înregistrându-se 2.713 astfel de cazuri, dublu faţă de anul anterior. Jumătate dintre cazurile care au necesitat consiliere psihologică (50,87%) au fost sesizate de adolescenţi şi s-au referit la probleme specifice vârstei.