Asociația autointitulată Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” nu are calitate de asociaţie religioasă şi nu este recunoscută canonic de Biserica Ortodoxă

Data: 05 Iunie 2015

Întrucât pe site‑ul de prezentare al asociaţiei Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” şi în declaraţiile publice ale reprezentanţilor acesteia sunt folosite o seamă de dezinformări cu scopul precis de a crea aparenţa de legalitate şi canonicitate (legătura şi recunoaşterea din partea Bisericii Ortodoxe), în urma solicitării Patriarhiei Române a poziției oficiale din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, a Patriarhiei Ecumenice şi a Bisericii Ortodoxe din America (OCA), faţă de această pretinsă Mitropolie, pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm:

Conform răspunsului Secretariatului de Stat pentru Culte, asociaţiaMitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” nu are calitatea de asociaţie religioasă, conform Legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al Cultelor şi, ca atare, nu figurează înRegistrul asociaţiilor religioase. Înfiinţarea acestei asociaţii s‑a făcut fără acordul Secretariatului de Stat pentru Cultecare nu a emis avizul consultativ prevăzut la articolul 41, aliniatul 2, litera D, din Legea 489/2006 de înfiinţare/transformare a Asociaţiei Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” în asociaţie religioasă.

Această asociaţie funcţionează ca asociaţie cu personalitate juridică înfiinţată în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţiiact normativ care menționează explicit în articolul 1, aliniatul 3, că aceste prevederi nu se aplică pentru înființarea de culte religioasePrin urmare, această asociație nu poate desfășura activităţi religioase, cultice sau liturgice.

Asociaţia Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” invocă în sus­ținerea pretinsei sale cano­nicități un tomos de recunoaştere a autointitulatului mitropolit Gherasim Bratu din 14 august 2012, însă persoana menționată ca semnatar al acestui tomos, mitropolitul primat Ioan de New York, nu face parte din Biserica Ortodoxă din America, conform răspunsurilor oficiale primite de Patriarhia Română din partea Bisericii Ortodoxe din America (OCA) şi a Patriarhiei Ecumenice.

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi (cu sediul la Chicago) şiEpiscopia Ortodoxă Română din America (cu sediul la Jackson, Michigan) nu se află în comuniune cu asociaţia Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” şi nici nu au vreo legătură cu aceastacare în mod fals se referă la astfel de legături pe site‑ul ei de prezentare.

Aşadar, Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” nu este o asociaţie religioasă, cum în mod fals şi abuziv pretinde, nici nu are vreo legătură oficială cu vreo Biserică Ortodoxă canonică şi nici nu este recunoscută ca parte a Bisericii Ortodoxe de pretutindeni (universale).

Mai mult, și datele personale postate despre așa-numitul „episcop Gherasim“ sunt false, în sensul că acesta nu a fost hirotonit canonic diacon sau preot şi nici nu a fost călugărit în Mănăstirea Balamuci (Sitaru) din Arhiepiscopia Bucureştilor.

Prin urmare, Sfântul Sinod recomandă credin­cio­șilor ortodocși să nu se lase înșelați de afirmațiile reprezentanţilor acestei asociații, când aceștia le propun participarea la slujbele lor religioase (cultice sau liturgice), deoarece această grupare nu este canonică şi nici nu are dreptul legal de‑a oficia slujbe religioase pe teritoriul României.

Biroul de presă al Patriarhiei Române