Asociaţia Filantropia, alături de oamenii nevoiaşi

Un articol de: Alexandra Dediu - 15 Decembrie 2010

Asociaţia "Filantropia", ONG patronat de Episcopia Severinului şi Strehaiei, a organizat, la Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin, o expoziţie de pictură cu vânzare. Zeci de lucrări cu tematică religioasă, şi nu numai, semnate de doi tineri talentaţi din municipiu, au fost expuse pentru publicul larg.

Cu privire la scopul acţiunii, părintele George Smeu, preşedintele asociaţiei, a spus: "În această perioadă, ne-am gândit că, pe lângă a promova aceşti doi tineri cu talent, putem strânge fonduri pe care să le adăugăm la alte proiecte destinate ajutorării persoanelor cu probleme. Atenţia noastră se îndreaptă acum mai ales către tinerii mehedinţeni defavorizaţi aflaţi în baza noastră de date şi încercăm să le facem o bucurie de sărbători". Doi artişti filantropi Cele mai multe dintre lucrările expuse în Muzeul de Artă au tematică religioasă şi au fost realizate de tânărul artist plastic Daniel Ferician, absolvent al Facultăţii de Arte din Timişoara. "Pentru mine este o plăcere să particip la un astfel de eveniment. Cred că o să fie bine şi sper ca icoanele mele să placă şi să fie achiziţionate de severineni, având în vedere scopul pentru care a fost organizată această expoziţie", mărturiseşte artistul. De asemenea, dr. Maria Bălăceanu, directorul Muzeului de Artă, a vorbit pe larg despre realizările tânărului artist: "Ferician Daniel a mai avut aici o expoziţie personală, acum majoritatea lucrărilor sunt icoane, icoane pe lemn cu lucrătură fină şi foiţă de aur, bine executate, un talent nativ pe care-l ştiu de copil, care a evoluat foarte bine, iar în iconografie chiar are o sensibilitate deosebită în a reda scenele biblice". Cel de-al doilea artist plastic, Anca Sfetcu, este absolventă a Şcolii Populare din Timişoara şi a Facultăţii Politehnice. La cei numai 25 de ani, tânăra severineană a pus la dispoziţia iubitorilor de artă, în scop umanitar, mai multe lucrări reprezentând icoane, dar şi peisaje sau picturi abstracte. Cei doi expozanţi speră ca gestul lor să fie urmat şi de oamenii cu posibilităţi materiale şi, în felul acesta, fiecare icoană sau alt tablou de artă să îşi găsească stăpânul. Asociaţia nonprofit "Filantropia", organizatorul acestei acţiuni, a fost înfiinţată cu binecuvântarea Presfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi se află sub patronajul spiritual al Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Prin proiectele pe care le promovează, sunt sprijinite îndeosebi persoanele aflate în situaţii dificile, în special vârstnici, copii şi persoane cu probleme de sănătate.