Asociaţia „Vasiliada“ sprijină familiile repatriate

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 13 August 2010

Asociaţia "Vasiliada", ONG patronat de Mitropolia Olteniei, a încheiat un parteneriat cu Asociaţia italiană "La Piccola Carovana" în vederea sprijinirii familiilor repatriate. "Prin acest parteneriat ne dorim să venim în sprijinul familiilor de români care au locuit în Italia şi care au fost ajutate să se întoarcă în ţară. Cu ajutorul colaboratorilor noştri am reuşit să găsim, pentru unii dintre beneficiari, un loc de muncă legal şi o locuinţă cu condiţii decente. Cei care au deja locuinţe, care însă necesită reparaţii, vor fi sprijiniţi timp de şase luni să le reconsolideze, să obţină actele de proprietate, în cazul în care nu le au, şi să se reintegreze în comunitate. Copiii acestor familii vor fi reintegraţi în sistemul de învăţământ", ne-a declarat pr. Adrian Stănulică, consilier pe probleme sociale în cadrul Centrului Eparhial.