Asociaţia Vasiliada vine în sprijinul familiilor nevoiaşe
Asociaţia Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, a încheiat un parteneriat cu Asociaţia italiană "La Piccola Carovana" în vederea sprijinirii familiilor repatriate.
Despre scopul acestei acţiuni, Părintele Adrian Stănulică, consilier pe probleme sociale în cadrul Centrului Eparhial, a declarat: "Prin acest parteneriat ne dorim să venim în sprijinul familiilor de români care au locuit în Italia şi care au fost ajutate să se întoarcă în ţară. Cu ajutorul colaboratorilor noştri am reuşit să găsim, pentru unii dintre beneficiari, un loc de muncă legal şi o locuinţă cu condiţii decente. Cei care au deja locuinţe, ce mai necesită anumite reparaţii sau consolidări, vor fi sprijiniţi timp de şase luni să şi le reabiliteze. De asemenea, persoanele care nu mai deţin acte de proprietate asupra imobilelor proprii vor fi ajutate să le obţină. Copiii acestor familii, care de cele mai multe ori au probleme de adaptare la întoarcerea în ţară, vor fi reintegraţi prin programele noastre, pentru a putea face faţă exigenţelor sistemului de învăţământ. Prin acest demers, în parteneriat cu colaboratorii noştri, ne dorim să întindem o mână de ajutor acestor persoane care fac parte, alături de noi, din societatea românească". Colaborarea dintre cele două asociaţii va dura până în luna ianuarie 2011 şi va fi trecută în programul de "Ajutor de Urgenţă" al Asociaţiei Vasiliada. Această acţiune se alătură numeroaselor activităţi sociale şi filantropice pe care le gestionează Asociaţia Vasiliada. Astfel, prin centrele de binefacere pe care le coordonează, sunt dezvoltate şi implementate numeroase programe de sprijinire a persoanelor cu probleme de adaptare socială. În acest sens, la Centrul de zi "Aripi de lumină" din Craiova se ocupă de integrarea şi educarea copiilor proveniţi din familii cu probleme sociale.