Aspazia Oțel Petrescu, condusă pe ultimul drum

Un articol de: Constantin Ciofu - 27 Ianuarie 2018

Romașcanii și‑au luat rămas‑bun joi, 25 ianuarie 2018, de la Aspazia Oțel Petrescu, cea care a mărturisit și apărat Ortodoxia cu prețul libertății sale în timpul regimului comunist ateu. Slujba Înmormântării a fost săvârșită de către IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim.

La Biserica „Schimbarea la Față”, aflată în Cimitirul „Eternitatea” din Roman, s‑a oficiat joi, 25 ianuarie 2018, slujba Înmormântării pentru Aspazia Oțel Petrescu. Slujba a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, dimpreună cu un impresionant sobor de ieromonahi și preoți. Au fost prezenți membrii familiei îndoliate, prieteni, numeroși romașcani, călugări, monahii și credincioși sosiți la Roman din toată țara. Mesajul de condoleanțe din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost citit de diaconul Dumitru Bogdan Bădița, producător general TRINITAS TV. IPS Ioachim a adresat un cuvânt de mângâiere familiei îndoliate și adunării, evidențiind frumusețea și profunzimea trăirii religioase a Aspaziei Petrescu. „Rolul său social a fost pilduitor, important și constructiv pentru viața și conștiința oamenilor din cetate. Cuvântările pline de însuflețire despre perioada carcerală a vieții sale, susținute cu prilejul simpozioanelor și al altor manifestări culturale au adus lumină și speranță. A fost o iubitoare de frumos și de aceea, după ce a fost eliberată din închisoare, a trăit în compania celor ce și‑au închinat viața lui Dumnezeu, casa fiindu‑i chilie, iar vorba rugăciune. A trăit asemenea monahilor, la picioarele marilor duhovnici, culegând mărturia viețuirii pe calea care duce la mântuire. De aceea, toată viața a simțit nevoia de a zugrăvi în cuvinte frumusețea și măreția omului aflat în permanent dialog cu Creatorul său. La vârsta de 94 de ani, după ce și‑a încheiat misiunea de mărturisitor al Adevărului, asemenea Sfinților Apostoli, împăcată cu sine și cu lumea, Dumnezeu a chemat‑o la ceruri pentru a‑i încununa suferința și a‑i răsplăti pătimirea. Lasă posterității un patrimoniu complex de trăire și simțire românească, o cronică autentică a unui timp întunecat din istoria neamului, fiind pentru generația de astăzi un model, iar pentru femeia contemporană o lumină”, a remarcat IPS Ioachim. În continuare, sicriul cu trupul neînsuflețit al Aspaziei Oțel Petrescu a fost purtat pe umeri de preoți spre mormânt. În fața cortegiului au mers tineri cu drapele în mâini, semn al dragostei și recunoștinței pe care cea mutată la Domnul le‑a cultivat de‑a lungul vieții.