Astăzi a început programul “Litoralul pentru toţi”
Turiştii care vor să petreacă vacanţa pe litoralul românesc la preţ redus o pot face în perioada 3 mai - 14 iunie, când se derulează programul "Litoralul pentru toţi", lansat de Asociaţia Litoral - Delta Dunării, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi patronatele hotelierilor.
Programul "Litoralul pentru toţi" are o ofertă variată, care cuprinde hoteluri de la o stea până la cinci stele. Tarifele pentru un sejur de şase nopţi, pentru o persoană, fără mic dejun, sunt de 159 de lei, la un hotel de o stea, şi de 189 de lei şi 219 lei, pentru unităţi de două şi, respectiv, trei stele. Dacă este inclus şi micul dejun, tarifele pentru un sejur pornesc de la 249 de lei (hotel de 2 stele) şi se ridică până la 499 de lei (hotel de 5 stele).