Astăzi ar putea fi adoptată legea salarizării unice

Data: 22 Aprilie 2009

Executivul va adopta, în şedinţa de guvern de astăzi, principiile legii salarizării unice a personalului bugetar, a anunţat premierul Emil Boc. El a precizat că Executivul îşi propune să finalizeze „imediat, în perioada următoare“, acest proiect de act normativ prin care se elimină privilegiile din sistemul public de salarizare. Într-o şedinţă anterioară, Guvernul a decis finalizarea, până pe 30 aprilie, a proiectului de lege cu privire la salarizarea unică în sistemul bugetar în România. Legea de salarizare unică a bugetarilor este o solicitare a Fondului Monetar Internaţional şi ea trebuie să fie aplicată de la 1 ianuarie 2010, cu un termen de trei ani de implementare. Ministrul Muncii, Marian Sârbu, susţine că acest act normativ trebuie să intre în dezbaterea Parlamentului într-o sesiune extraparlamentară, la începutul sesiunii de toamnă.