Astăzi debutează simularea examenului de evaluare naţională
Astăzi, 22 februarie, elevii claselor a VIII-a vor susţine simularea evaluării naţionale la limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Urmează ca mâine, 23 februarie, elevii să susţină simularea la matematică, iar miercuri, 24 februarie, este programată proba de limba şi literatura maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă. Afişarea rezultatelor este programată pentru data de 4 martie. Potrivit ministerului, simulările sunt susţinute cu scopul de a familiariza elevii cu rigorile unei evaluări naţionale, un alt obiectiv al ministerului fiind „optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale”. „În vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral”, precizează ministerul.