Astăzi, grevă generală a bugetarilor
▲ Sute de mii de angajaţi din sănătate, educaţie şi administraţie publică îşi prelungesc weekendul cu o zi în semn de protest faţă de grilele din Legea unică de salarizare şi disponibilizări ▲ Nici la casele de pensii, primării sau consilii judeţene nu are rost să mergeţi astăzi cu vreun dosar, petiţie sau orice altă treabă ▲
Singurele unităţi care vor funcţiona normal sunt urgenţele. În secţiile de poliţie sau pe străzi, angajaţii Ministerului de Interne nu vor întrerupe activitatea, dar vor purta banderole albe. Singurii care se vor bucura de greva generală sunt elevii. Ei vor avea de ales: o zi de vacanţă sau o zi la şcoală, dar fără cursuri şi evaluări. Sindicaliştii spun că peste 800 de mii de persoane din cei 1,4 milioane de bugetari vor participa la grevă. După greva de astăzi urmează un alt protest miercuri: un miting în Capitală la care se aşteaptă mii de sindicalişti din sistemul bugetar. Toate sindicatele sunt nemulţumite Mai multe federaţii ale bugetarilor afiliate la confederaţii diferite au semnat o alianţă, cerând Guvernului să nu-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului pe actualul proiect al Legii unice de salarizare şi să renegocieze actul normativ astfel încât toţi bugetarii să aibă salarii decente şi să se ţină cont de principiile asumate în urmă cu trei luni, când a început negocierea pe această lege. De asemenea, membrii alianţei bugetarilor cer stoparea disponibilizărilor în sistemul bugetar şi spun că nu acceptă concediul fără plată propus de Guvern. Din alianţa constituită fac parte Federaţia „Alma Mater“, Federaţia „Spiru Haret“, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sanitas, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Locală, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Muncă şi Solidaritate Socială, Federaţia Naţională a Statisticienilor, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică „Publisind“, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual. Membrii alianţei bugetarilor ameninţă că nu vor participa, nu se vor implica în organizarea alegerilor prezidenţiale. Nemulţumirea: Legea salarizării unice Reprezentanţii bugetarilor din învăţământ, sănătate, administraţie publică, poliţie spun că proiectul Legii unice de salarizare a fost negociat iniţial cu sindicatele într-o formă, iar în final a apărut o altă formă, toţi bugetarii fiind nemulţumiţi de grila unică. Răzvan Bobulescu, reprezentantul Federaţiei „Alma Mater“, a precizat că şi Justiţia va fi alături de protestele bugetarilor, dar, deoarece este o putere în stat, nu a putut semna alianţa. „Justiţia trebuie să fie cea mai bine plătită, pentru că ea împarte drepturi“, a spus Bobulescu. Preşedintele Alianţei „Sed Lex“, Vasile Marica, a spus că, pe 5 octombrie, peste 800.000 de bugetari care sunt membrii de sindicat, din cei 1,4 milioane la nivel naţional, vor participa la protestele anunţate, inclusiv la greva generală de o zi şi sunt semnale că se vor alătura şi alte segmente de salariaţi care nu au semnat alianţa. Reprezentantul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, Mircea Toader, a spus că cei 50.000 de membrii de sindicat pe care îi reprezintă îşi vor lua concediu fără plată în timpul alegerilor. Reprezentantul Federaţiei Sanitas, Adrian Bârea, a spus că personalul sanitar este poziţionat în grilă foarte jos, iar de trei luni bugetarii din sănătate nu îşi primesc decât salariul de bază, la care se adaugă sporul de vechime, scăzându-le drastic veniturile. De asemenea, Bârea a mai spus că există riscul ca după 15 septembrie spitalele să nu mai aibă bani pentru salarii. Reprezentantul Federaţiei „Spiru Haret“, Marius Nistor, spune că această alianţă, „constituită în al nouălea ceas“, trebuie să ducă la îndeplinire obiectivul, astfel încât cei 1,4 milioane de bugetari să fie remuneraţi aşa cum sunt în celelalte ţări europene. „Timp de 19 ani, federaţiile, care reprezintă bugetarii din România, au vorbit fiecare pe limba ei, iar de acest lucru au profitat cei de la putere. Prin această alianţă vrem să ne facem auziţi de către Guvern“, a mai spus Nistor.