Astăzi începe Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Data: 10 Iunie 2012

Creştinii ortodocşi intră astăzi în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Dat fiind rolul major pe care l-au avut aceşti Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului în răspândirea dreptei credinţe în lume, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post, adică printr-o primenire atât trupească, cât şi duhovnicească a creştinilor.

Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă, postul închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel are o durată variabilă de la an la an, în funcţie de data variabilă a Sfintelor Paşti. Acest post începe întotdeauna în ziua de luni, după Duminica Tuturor Sfinţilor, şi ţine până în ziua de 29 iunie, când sunt sărbătoriţi cei doi mari Apostoli. De asemenea, este unul mai blând, fiind rânduite dezlegări la peşte în fiecare sâmbătă şi duminică, precum şi în ziua de prăznuire a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie), atunci când sărbătoarea nu pică sâmbăta sau duminica. Această perioadă ne oferă prilejul de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au făcut-o pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos şi asupra jertfelor pe care cei doi, precum şi ceilalţi Apostoli le-au făcut. Postul presupune abstinenţă, sporirea rugăciunii, pentru ca astfel să înmulţim fapta cea bună, să ne gândim şi la suferinţele aproapelui, iar Biserica să înmulţească lucrarea ei misionară, urmând zelului misionar al celor doi Apostoli.