„Atacul de la Smârdan” din nou pe simeze

Data: 05 Septembrie 2023

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a vernisat, recent, expoziția „În jurul Atacului de la Smârdan. Pictori ai Războiului de Independență în colecția MNIR”, un omagiu la împlinirea a 185 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu şi la 145 de ani de la emanciparea României de sub dominația otomană. Proiectul expozițional prezintă o selecție de peste 50 de lucrări de artă și obiecte reprezentative, câteva dintre acestea fiind prezentate pentru prima dată după restaurare.

Conceptul expozițional este centrat pe monumentala lucrare „Atacul de la Smârdan”, aflată în patrimoniul MNIR. După o absență de mai bine de 20 de ani din atenția publică, tabloul se află din nou pe simeze, la fel și alte opere ale lui Nicolae Grigorescu, realizate după întoarcerea sa de pe front. Alături de operele lui Grigorescu stau picturi semnate de Carol Popp de Szathmari, Sava Henția și George Demetrescu Mirea, care au fost trimiși pe frontul Războiului de Independență pentru a imortaliza bravura ostașilor români în lupta împotriva unui inamic istoric. Operele de artă au fost restaurate de dr. Romeo Gheorghiță, Sorina Gheorghiță și Andreea Teodorescu.

Unul dintre curatorii expoziției, Erica Iojă, spune că „expoziția se adresează atât iubitorilor de artă, cât și celor de istorie, prezentând imagini din istoria poporului român, văzute prin ochii unor mari pictori. În principal este vorba despre Nicolae Grigorescu, dar aș vrea să aduc în discuție și un artist mai puțin discutat, Sava Henția. A fost atașat al Ambulanței Române și ce ne-a rămas din consemnările sale este viața cotidiană în spatele liniei conflictului, dar pe timp de război. Vom vedea câteva lucrări de-ale lui care au în prim-plan Ambulanța Română, îngrijirea răniților și, mai ales, îngrijirea răniților din tabăra adversă, ceea ce este un aspect important. Avem în expoziție și o selecție de lucrări, care nu sunt din timpul războiului, sunt tributare, pentru că asta arată modul în care s-a perpetuat, de-a lungul timpului, și cum s-a păstrat în memoria colectivă acest eveniment și cum a inspirat generațiile viitoare de artiști. Aici punctez lucrările semnate de Ștefan Luchian, Emilian Lăzărescu și Oscar Obedeanu”.

Expoziția „În jurul Atacului de la Smârdan. Pictori ai Războiului de Independență în colecția MNIR” va putea fi vizitată până în luna februarie 2024, de miercuri până duminică, între orele 10:00 şi 18:00. (A. D.)