Atelier de bune maniere pentru studenții teologi, la Sibiu
Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Sibiului a organizat miercuri, 1 noiembrie, o întâlnire-atelier, având ca temă „Bunele maniere la masă”, destinată tinerilor teologi, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Atelierul a fost condus de profesoara Ibi Cristea, iar la întâlnire au participat și reprezentanți ai Departamentului de tineret. Evenimentul a avut loc în Sala „Fidelis” din cadrul Facultății de Teologie.
În cadrul întâlnirii a fost subliniat rolul important pe care îl are modul în care este organizată sau este servită masa, fie că este vorba de o masă între prieteni sau o masă oficială. Servirea mesei este un moment de comuniune, iar setul de reguli de care orice persoană ar trebui să țină cont sunt expresia respectului și a prețuirii momentului și a participanților.
Participanții au avut ocazia de a cunoaște elemente de etichetă ce țin de organizarea și de servirea mesei, precum: primirea oaspeților, așezarea la masă, aranjarea mesei, descrierea fiecărui element, a utilității și a folosirii lui (veselă, tacâmuri etc.), modul cum se servesc invitații, precum și comportamentul la masă (poziția corpului, cum se discută, când și cum se cuvine să se retragă fiecare participant etc.). Un alt aspect important este timpul acordat mesei.
„Este important să actualizăm mereu aceste reguli de servire a mesei. Ele spun anumite lucruri despre educația primită și despre respectul pe care îl arătăm momentului în sine și celor care participă împreună cu noi la masă. Exersate, aceste reguli devin firești și naturale în comportamentul nostru. La modul ideal, ele trebuie exersate încă din copilărie, însă niciodată nu e prea târziu să ni le reamintim și să le punem în practică. Cel mai bun exercițiu este respectarea lor inclusiv acasă”, a declarat profesoara Ibi Cristea.
În cadrul următoarelor întâlniri vor fi abordate subiecte precum modul în care se comportă participanţii la o discuție, modul de vestimentaţie sau modul de comportament în diferite situații cotidiene.