Atelier de creație la Parohia „Buna Vestire”-Belu din București

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 12 Aprilie 2022

La Parohia „Buna Ves­ti­re”-Belu din București s-a desfă­șurat duminică, 10 aprilie 2022, un atelier de încondeiere a ouălor de Paști, la care au participat 60 de copii.

În cuvântul de deschidere, părintele paroh Daniel-Alexandru Bărîcă le-a vorbit celor prezenți despre importanța orelor de religie, explicând că acestea îi formează și îi pregătesc pe copii pentru societate. „Doar cu ajutorul lui Dumnezeu vom izbândi, vom trece mai ușor peste probleme, vom învăța mai ușor, vor fi copilași mai buni, vor fi ascultători și țara noastră va avea mai târziu oameni buni, de nădejde, care să ducă flacăra Ortodoxiei și a Țării noastre”, ne-a transmis prof. Nicoleta Enculescu.

În cadrul atelierului de creație, copiii au realizat desene cu ouă de Paști în creioane colorate și acuarele, au încondeiat ouă roșii de ceramică și ouă de polistiren expandat.

La final, părintele paroh i-a îndemnat pe copii să facă fapt bune și le-a apreciat creațiile.

Cei mici au lucrat sub îndrumarea părintelui paroh Da­niel­-Alexandru Bărîcă, a soției sale, Georgiana Bărîcă, și a profesorului de religie Gheorghița Ne­goiță, fiind asistați de doamnele din Comitetul parohial.