Atelier de creaţie pentru elevi la Craiova
Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova a găzduit vineri, 5 octombrie, primul atelier de creaţie pentru elevi, organizat de Asociaţia „Carousel Project“. Intitulat „Tehnica mozaicului şi nu numai“, atelierul interactiv a antrenat elevi, profesori şi reprezentanţi ai comisiei consilierilor educativi din cadrul şcolii. Atelierul a fost condus de Miruna Căminescu, artist plastic, iar elevii au putut învăţa tehnica mozaicului, realizând diverse obiecte decorative. Activitatea face parte din proiectul „Bizarre Bazaar“, pe care această asociaţie îl derulează prin programul „Tineret în acţiune“, în parteneriat cu Primăria Craiova, Muzeul Olteniei, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj şi Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă. (Gabriela Popescu)