Atelier de fotografie la Centrul social pentru copii „Best Life“

Data: 30 Ianuarie 2015

Centrul social multifuncţional „Best Life“ pentru copiii dezavantajaţi social al Arhiepiscopiei Craiovei organizează în această perioadă un atelier de fotografie, coordonat de Remus Badea Nicolae, corespondent foto la Agenţia Naţională de Presă Agerpres. În cadrul primei întâlniri care a avut loc joi, 29 ianuarie, fotoreporterul le-a explicat micuţilor componenţa unui aparat de fotografiat, diferenţele dintre o fotografie artistică şi o fotografie de presă, modul în care se realizează o fotografie, copiii încercând, la rândul lor, să facă o fotografie. De asemenea, fotojurnalistul  le-a vorbit despre ce înseamnă meseria de fotograf de presă şi a răspuns întrebărilor venite din partea copiilor. La următoarea întâlnire, care va avea loc joi, 5 februarie, copilaşii vor participa la un concurs de fotografie, organizat de Remus Badea Nicolae, în cadrul căruia câştigătorii vor fi premiaţi.

Remus Badea Nicolae este corespondent foto la Agenţia Naţională de Presă Agerpres şi a colaborat cu mai multe publicaţii, printre care „Evenimentul Zilei“, „Adevărul“, „ProSport“, „Gazeta Sporturilor“. A participat la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, obţinând o serie de premii, printre care amintim: premiul I la Concursul Naţional de Fotografie de Presă „Foto Media“, Bucureşti, Secţiunea Artă şi Cultură (anul 2000), premiul I la International foto show-room de la Suceava şi Bucovina (anul 2001), două medalii de aur la Salonul fotografic de la Câmpina (anul 2005) etc. A expus la mai multe saloane de artă fotografică din Spania, San Marino, Zagreb şi Ucraina. Începând cu anul 1995, participă anual la „World Press Foto“, Amsterdam, Olanda. Din anul 2000 este membru al Asociaţiei Fotografilor de Presă din România. (Gabriela Firu)