Atelier de încondeiat ouă la Casa Băniei
Secţia de etnografie a Muzeului Olteniei din Craiova a organizat, în zilele de 6 şi 7 aprilie, un atelier de încondeiat ouă cu specific oltenesc. Acţiunea face parte din seria de manifestări "Spectacolul tradiţiei", dedicată sărbătorii Sfintelor Paşti. Sub îndrumarea Asinetei Gâscan, copiii de gimnaziu şi grădiniţă au putut învăţa tainele decorării, dar şi motivele tradiţionale geometrice, avimorfe, fitomorfe din Oltenia. (Gheorghe Cioiu)