Atelier de lucru privind catehizarea în trei localități din Italia
În trei localități din Italia se desfășoară în perioada 17-20 februarie un atelier de lucru având ca subiect catehizarea adulților. Evenimentul este dedicat clericilor și soțiilor acestora, studenților teologi, precum și cateheților mireni din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, se arată pe episcopia-italiei.it.
Timp de trei zile, în localitățile Padova, Alessandria și Tivoli participanții au posibilitatea să obțină informațiile necesare cu privire la experiența catehetică privind lucrul cu adulții pentru aprofundarea de credință. Formatorul este pr. Bogdan Racu, inspector eparhial pentru învățământ și catehizare al Arhiepiscopiei Iașilor, care îi va ghida, ținând cont de experiența lor, pentru aplicarea celor mai eficiente metode în catehizarea adulților.
Cei prezenți au primit un set de materiale pentru a le folosi în parohie, un proiect catehetic pentru Postul Mare și un model de proiect catehetic editabil care îi va ghida în alcătuirea unei cateheze.
Bibliografia oferită va fi de folos celor care vor trata în cateheze simbolismul slujbei Utreniei la parohie pentru a crește gradul de receptivitate la materialele catehetice, potrivit sursei citate.