Atelier de mărțișoare în Parohia Ungureni
În Parohia Ungureni din comuna Fântânele, Protopopiatul Urlați, județul Prahova, a fost organizat recent un atelier de confecționat mărțișoare. Evenimentul a reunit copii și tineri din cuprinsul parohiei care și‑au pus în lumină creativitatea pentru a realiza produse cât mai deosebite.
Cu acest prilej, părintele paroh Claudiu Cezar Pârvu le‑a vorbit tinerilor despre importanța familiei în viața Bisericii și a societății și despre proclamarea anului 2026 ca Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame).
În cuvântul pe care l‑a rostit, părintele paroh a evidențiat că prin acest atelier ne reamintim de exemplul sfintelor femei care, prin credință, răbdare și smerenie au adus lumină în familiile și comunitățile din care au făcut parte. Totodată, părintele a punctat că fiecare mărțișor oferit este un simbol al recunoștinței și al dragostei față de femeile din viața fiecăruia dintre noi și care susțin și întăresc familia creștină.
Mărțișoarele realizate de copii vor fi oferite duminica viitoare femeilor care participă la Sfânta Liturghie în biserica parohiei cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Mina”.
La final, toți tinerii prezenți la această activitate au primit daruri din partea parohiei.
Biserica Parohiei Ungureni este monument istoric, fiind ctitoria clucerului Enuță Crăciunescu, a soției sale Casandra și a ginerelui lor, Nicolae Pâcleanu. Datarea acesteia, conform unor studii, este precizată la jumătatea secolului al XVIII‑lea.