Atelier de modelaj și pictură la Biserica „Buna Vestire”-Belu
La Biserica „Buna Vestire”-Belu din Protoieria Sector 4 Capitală s-a desfășurat duminică, 22 ianuarie, un atelier de modelaj și pictură la care au participat 30 de copii și adolescenți de la Școala Gimnazială „George Bacovia” din parohie, împreună cu 17 elevi de la Parohia Sintești, Protoieria Ilfov Sud.
În cadrul atelierului, copiii au realizat modelaje cu mărțișoare, au pictat icoane pe sticlă cu Maica Domnului, icoane cu îngeri și au realizat felicitări pentru mamele lor, care vor fi oferite în luna martie. „Cu multă dragoste pentru frumos, cu răbdare și cu mult talent, copiii și adolescenții au realizat lucruri deosebite, petrecându-și cea mai mare parte a zilei de duminică în sfânta biserică. În contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, le-am vorbit despre importanța apropierii noastre de persoanele în vârstă și de necesitatea ajutorării lor, precum și despre respectul și dragostea pe care ei trebuie să le aibă față de părinți, bunici și vârstnici, în general. De asemenea, i-am rugat să nu uite de rugăciunea zilnică, de Spovedanie și de Sfânta Împărtășanie. Multe dintre realizările copiilor vor fi dăruite persoanelor vârstnice, în cadrul unor întâlniri pe care le vom organiza la Biserica «Buna Vestire»-Belu. Consider că, în această lume tulburată de multe lucruri negative, trebuie să depunem eforturi pentru a-i învăța pe copii drumul către Dumnezeu și apropierea de semenii lor, în special de cei în vârstă”, ne-a transmis părintele paroh Daniel-Alexandru Bărîcă.