Atelier de pictură la Centrul social „Aripi de Lumină”
Centrul social pentru copii „Aripi de Lumină” al Asociației „Vasiliada”, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, a găzduit în această perioadă atelierul de pictură a icoanelor pe sticlă, coordonat de prof. Cătălin Ostroveanu, atelier organizat de Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei. „Copiii au trăit bucuria oferită de atelierul de pictură a icoanelor pe sticlă, într-un climat de înțelegere, comunicare empatică, pace spirituală. Imaginația, creativitatea au însuflețit atmosfera, oferind copiilor posibilitatea să-și exprime emoțiile, gândurile, trăirile prin intermediul limbajului plastic, dând dovadă de sensibilitate și frumos. În cadrul incursiunii în lumea artelor plastice, copiii s-au familiarizat cu diferite tehnici de lucru, pe parcursul execuției lucrărilor fiind îndrumați și încurajați”, a precizat Renata Bănescu, psihopedagog în cadrul Centrului social „Aripi de Lumină”. Scopul atelierului a constat în educarea sensibilității față de valorile spiritual-creștine, antrenarea copiilor în activitățile de pictură contribuind la formarea și afirmarea personalității creatoare, prin valorizarea potențialului artistic. „Arta îi pregătește pe copii să trăiască în frumusețe și armonie cu ei înșiși, cu cei din jurul lor, cu natura, să perceapă frumosul din jur și să-l redea într-o manieră originală, având o influență benefică asupra formării personalității copilului, atât pe plan estetic, cât și pe plan moral, afectiv, intelectual. Pictura, reprezentând diferite personalități marcante ale vieții creștine, a adus bucurie în sufletele copiilor, fiind încurajată activitatea de grup, originalitatea și spontaneitatea, atitudinea pozitivă”, a adăugat Renata Bănescu.
La final a fost organizată o expoziție cu lucrările copiilor. Recunoștința noastră se îndreaptă către toate aceste persoane minunate care, reprezentând cu generozitate Muzeul Olteniei, oferă din noblețea lor sufletească tuturor acelora care, primind, își dezvoltă armonios personalitatea și la rândul lor vor oferi mai departe darurile dobândite de ei.