Atelier de pictură la Deva
Episcopia Devei și Hunedoarei a răsplătit efortul creativ al unui număr de douăzeci de copii participanți la atelierul de pictură organizat în cadrul proiectului H.O.P.E. – Har, Omenie, Pricepere, Entuziasm, derulat de Asociația Filantropia Ortodoxă Deva. Proiectul H.O.P.E. – Har, Omenie, Pricepere, Entuziasm, în cadrul căruia Asociația Filantropia Ortodoxă Deva are calitatea de partener, promovează incluziunea socială prin înființarea unor structuri de economie socială în mediul rural.
Între activitățile proiectului, o secțiune aparte o constituie organizarea unui atelier de pictură pentru douăzeci de copii cu aptitudini artistice, în vederea încurajării și promovării talentului lor, atelierul de pictură fiind coordonat de profesoara Adina Iovan.
Astfel, în data de 2 noiembrie, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, creațiile artistice ale celor douăzeci de copii au fost răsplătite de Episcopia Devei și Hunedoarei cu premii constând în bani, cărți, dulciuri și materiale pentru pictură. Lucrările realizate de cei douăzeci de copii pot fi admirate în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva, atelierul de pictură urmând să-și continue activitatea și după încheierea proiectului H.O.P.E. – Har, Omenie, Pricepere, Entuziasm, existând dorința creșterii numărului de participanți și a diversificării activităților creative.