Atelier de pictură pe lemn la Parohia „Sfântul Pantelimon“-Foişorul de Foc

Data: 16 Feb 2015

Departamentul pentru copii şi tineret al Parohiei „Sfântul Pantelimon“-Foişorul de Foc din Bucureşti a organizat duminică, 15 februarie, un nou atelier de pictură, intitulat „Icoana faptelor bune“, coordonat de Cristina Teleanu şi Georgeta Muller. Potrivit părintelui Bogdan Teleanu, coordonatorul Departamentului pentru copii şi tineret, atelierul de pictură face parte din noul proiect parohial intitulat „Ateneul faptelor bune“ care susţine campania umanitară „Stop însingurării 2015!“ a Bisericii „Sfântul Pantelimon“-Foişorul de Foc. Departamentul pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon“ intenţionează să înscrie proiectul „Ateneul faptelor bune“ la Concursul naţional de miniproiecte misionar-filantropice al Patriarhiei Române, intitulat „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“.  În acest sens, a fost organizată colecta de haine „Darul faptelor bune“, cu scopul de a susţine campania umanitară parohială „Stop însingurării!“. De asemenea, copiii şi tinerii au realizat aproximativ 100 de mărţişoare care vor fi donate în cadrul unui târg de mărţişoare şi icoane, duminică, 22 februarie, în scopul obţinerii de fonduri necesare susţinerii campaniei menţionate. Fondurile necesare achiziţionării materiei prime pentru organizarea atelierului „Mărţişorul faptelor bune“ (cartoane, culori carioca, foarfece, aracet etc.) au fost obţinute în urma distribuirii de către copii a numărului 11/2015 al foii parohiale „Ateneul Sfântului Pantelimon“. (G.C.P.)