Atelier de pictură pentru elevi la Alba Iulia
În contextul „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin orthodox”, elevii claselor a V-a şi a VI-a de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia au participat la un atelier de pictură deschis la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Aceste activităţi s-au desfăşurat în cadrul expoziţiei „Cărţi sfinte. Sfinţii cărţilor. Cărţile sfinţilor”, prima manifestare a proiectului Museikon. Elevii celor două clase, îndrumaţi de către profesoarele Marieta Muntean şi Monica Opriş, au participat la atelierul de pictură, unde, sub coordonarea Elenei Cucui, muzeograf al Muzeului Naţional al Unirii, au realizat icoane pe sticlă, după modelul celor zugrăvite în centrul de la Nicula. De asemenea, reprezentanţii muzeului le-au prezentat expoziţia, le-au istorisit modul în care a fost pictată icoana de la Nicula a Maicii Domnului cu Pruncul, iar la finalul activităţii copiii au fost răsplătiţi cu icoana pe care au realizat-o ei.