„Atelier literar-gastronomic” cu elevii, în parohia clujeană „Naşterea Domnului”
La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca unde este paroh Nicolae Buda, au continuat miercuri, 20 februarie, activitățile cu elevii Școlii „Constantin Brâncuși” din municipiul Cluj-Napoca (director prof. Eugenia-Victoria Marcu și director adjunct prof. Mirela Nicoară) din cadrul Parteneriatului „Fapta de dincolo de cuvânt”, încheiat cu parohia în anul școlar 2018-2019.
Elevii clasei a III-a A, însoțiți de Daniela Necula, profesor de religie și Cecilia Pașca, învățător, au venit la biserică pentru a participa la activitatea „Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu”. Este vorba de un „Atelier literar-gastronomic”, în cadrul căruia elevii au învățat să pregătească dulciuri și au ascultat „Povestea Sfântului Eufrosin bucătarul”, pentru a avea modele care să le ilustreze importanța nu numai a rugăciunii în viața duhovnicească, dar și a lucrului făcut pentru aproape.
„Părintele Ciprian Taloș i-a primit pe copii cu aceeași bucurie, ca întotdeauna, și au dialogat, pe scurt, despre importanța unei alimentații sănătoase în viața tuturor, începând de la naștere, după dictonul «Suntem ceea ce mâncăm» și, după spusele părintelui Arsenie Boca, le-a enumerat cele trei elemente care oferă sănătate și o viață echilibrată: «oxigen, glicogen, somn», explicându-le rolul fiecărui element în funcționarea bună a organismului”, conform organizatorilor.
În cadrul „Anul omagial al satului românesc”, părintele Ciprian Taloş le-a vorbit despre însemnătatea hranei sănătoase pe care o pot oferi bunicii sau cei care locuiesc la țară, unde încă pământul mai dă roade fără să fie împovărat cu substanțe chimice, în mod firesc, după cum Dumnezeu a așezat toată creația Sa.
De asemenea, elevii au învățat cât este de important să participe toți membrii familiei, tata, mama, dar și copiii la treburile gospodărești, pentru a-i responsabiliza pe viitor și a căpăta îndemânare și pricepere la lucrurile practice, fiind un ajutor și o bucurie pentru părinți, vorbind despre ei faptele lor.
Apoi, în sala de la demisolul bisericii, îmbrăcați ca niște mici bucătari, cu șorțuri, copiii au învățat să pregătească dulciuri, precum „Rafaello” și bombițe cu nucă de cocos, în timp ce au ascultat viața Sfântului Eufrosin Bucătarul, care s-a nevoit, slujind tuturor, urmând exemplul Mântuitorului, Care „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce.
Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filip. 2, 5-11).
Astfel, copiii au aflat că şi Sfântul Eufrosin Bucătarul, prin viața sa, L-a mărturisit pe Hristos. Despre acest sfânt, sinaxarul arată că „la început, slujea fraţilor într-o mănăstire, la bucătărie; dar slujea nu ca oamenilor, ci ca lui Dumnezeu, cu mare smerenie şi supunere, ostenindu-se în ascultare ziua şi noaptea. Rugăciunile şi posturile niciodată nu le-a lăsat. Răbdarea lui era negrăită, pentru că multe nevoi, defăimări, batjocoriri şi dese ocări lua. Focul, acest material aprinzându-l, se învăpăia cu focul cel duhovnicesc al dragostei dumnezeieşti şi ardea cu inima către Domnul. Fierbând bucatele fraţilor, îşi gătea lui masă în împărăţia lui Dumnezeu, prin viaţa sa cea îmbunătăţită, ca să se sature împreună cu aceia pentru care s-a zis: «Fericit este cel ce va prânzi întru împărăţia lui Dumnezeu» (Luca 14, 15)”. În acest fel, copiii au învățat că nicio îndeletnicire nu-l face pe om mai important sau mai puțin important, mai valoros sau mai puțin valoros în fața lui Dumnezeu decât în măsura în care cel care o îndeplinește cu iubire, cu responsabilitate, cu smerenie, dăruind rodul muncii sale semenilor, dar mai întâi lui Hristos. Activitatea s-a încheiat cu o mică agapă pregătită de câteva credincioase din parohie, care i-au ajutat pe cei mici la gătit.