Ateliere practice pentru copii în Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Data: 20 Iunie 2015

Sectorul social-misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, prin Centrul de consiliere şi sprijin pentru familiile aflate în dificultate, a organizat trei ateliere practice cu tema „Codul bunelor maniere la masă”, la care au participat 20 de copii beneficiari ai centrului. În cadrul primului atelier, copiii au învăţat despre bunele maniere la masă şi au vizionat, în sala multifuncţională a Centrului socio-cultural „Episcopul Damaschin”, un film despre comportamentul adecvat atunci când se serveşte masa. În al doilea atelier, voluntarii din cadrul centrului au prezentat copiilor regulile de bază în vederea organizării unei mese şi au efectuat o aplicaţie practică în acest sens. Cel de-al treilea atelier s-a desfăşurat la restaurantul Taboo Event’s din Slobozia, unde cei 20 de copii însoţiţi de voluntarii din cadrul centrului au văzut cum se organizează un prânz şi au degustat un meniu complet.