„Atelierele vacanţei“, în Parohia Păltinata
În Parohia Păltinata din Protoieria Oneşti, judeţul Bacău, se desfăşoară în această perioadă cea de-a treia ediţie a proiectului cultural-catehetic parohial Şcoala de Vară, sub genericul „Atelierele vacanţei“, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Proiectul parohial se derulează anul acesta în parteneriat cu Centrul catehetic „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din cadrul Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. „Pe parcursul acestei veri, copiii vor avea parte de diferite activităţi culturale şi catehetice. Între acestea amintim următoarele: cercuri de pictură, dans, teatru, învăţarea limbii engleze, dezvoltare personală. De asemenea, ei vor avea posibilitatea să participe la cateheze prin video-proiecţie, descoperind cât mai multe despre credinţa noastră ortodoxă“, a amintit preotul paroh Valentin Chircu. Anul acesta, Parohia Păltinata a reprezentat Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului la faza patriarhală a Concursului catehetic „Mâini întinse pentru lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“. „Proiectul tinerilor din Păltinata a fost apreciat de Biroul de Catehizare din cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române“, a evidenţiat părintele Daniel Marari, directorul Centrului catehetic „Sfânta Cuvioasă Parascheva“.