Atelierul social „Acul buclucaș”, deschis la Sibiu
La Biserica „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” din Sibiu a avut loc sâmbătă, 29 februarie, deschiderea atelierului social „Acul buclucaș”. Activităţile au ca scop dezvoltarea deprinderilor de viață independentă și abilităților manuale, artistice și sociale pentru copii şi tineri din cadrul parohiilor aparținătoare Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Sibiu.
La eveniment au participat părintele Ioan Coșa, protopopul de Sibiu, părintele Ioan Oană, părintele Teodor Răduleț și părintele Adrian Răduleț, de la biserica sibiană, precum și numeroși credincioși. Evenimentul a început cu o slujbă de binecuvântare a spațiului aflat la demisolul bisericii, unde se desfășoară activitățile. La finalul slujbei, părintele protopop Ioan Coşa a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, și i-a felicitat pe cei care au inițiat proiectul.
Preotul Ioan Oană şi Maria Magher, care s-a preocupat de procurarea materialelor și a mașinilor de cusut, voluntar în cadrul proiectului, au făcut o prezentare a activităţilor. Materialele și mașinile de cusut provin dintr-o donație făcută de Fundația olandeză „Salvați Copiii din România”, realizată prin intermediul Lilianei Iamandi, profesor formator al cursului de calificare în croitorie, precum și a Ancăi Vasilescu, coordonatoarea Centrului de educație nonformală din Ilimbav „Arca lu’ Anca”.
Obiectivul atelierului este dezvoltarea de deprinderi de viață independentă și de abilități manuale, artistice și sociale pentru copiii şi tinerii parohiilor aparținătoare Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Sibiu.
Grupul-țintă al proiectului sunt copii cu vârsta de peste 13 ani și tineri proveniți din familii modeste din cadrul parohiilor bisericii. Activitățile realizate în cadrul atelierului vor fi activități de cunoaștere, de dezvoltare a abilităților de muncă în echipă, de comunicare, de relaționare, de dezvoltare a abilităților manuale, sociale și artistice, de dezvoltare a creativității, de dezvoltare personală, precum și activități catehetice. Activitățile se vor derula cu maximum 12 copii sau tineri pe grupă și se vor desfășura, pentru început, bilunar.