Atenție la ghiozdanele și rechizitele pe care le cumpărați

Data: 01 Septembrie 2022

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a demarat acţiuni de verificare a rechizitelor, uniformelor şi ghiozdanelor și recomandă părinților să cumpere produsele necesare copiilor care încep noul an școlar doar din magazine specializate, care eliberează factură sau bon fiscal, necesare în cazul depunerii unei reclamaţii.

Totodată, cumpărătorii sunt sfătuiți să examineze cu atenţie articolele de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute, se precizează într-un comunicat al autorității, preluat de Agerpres.

În privința rechizitelor (caiete, penare, carioci, pixuri, radiere, markere colorate, acuarele, blocuri de desen, truse geometrice, învelitori caiete şi cărţi) şi a ghiozdanelor sau rucsacurilor, acestea trebuie să fie însoţite de elemente de identificare şi caracterizare în limba română, respectiv denumire producător/importator sau distribuitor, adresa acestuia, denumire produs, dimensiuni, compoziţie, instrucţiuni de întreţinere.

Printre cele mai frecvente neregului constatate de comisarii ANPC în anii trecuți se numără rechizite (carioci, pixuri, radiere) fără etichete în limba română, uniforme şcolare fără etichete care să conţină elemente de identificare şi caracterizare. De asemenea, au fost găsite ghiozdane etichetate necorespunzător, seturi de markere colorate având data durabilităţii minimale depăşită, acuarele fără documente de calitate, blocuri de desen cu mai puține file decât cele declarate pe etichetă, caiete de matematică de 96 de file A4, care, de fapt, aveau 85 de file. (C. Z.)