Atenţie la pretinşii delegaţi ai Patriarhiei!

Data: 28 Ianuarie 2011

Întrucât la Patriarhia Română au fost primite în ultimul timp sesizări referitoare la persoane care au solicitat unor instituţii publice şi private sprijin financiar prezentându-se drept reprezentanţi sau delegaţi ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, reamintim următoarele:

Pentru orice solicitare de ajutor financiar sau de altă natură, Patriarhia Română se adresează instituţiilor publice şi de drept privat oficial în scris (prezentând documente cu antet şi ştampilă în original). Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este reprezentat numai de funcţionari din Administraţia patriarhală şi Arhiepiscopia Bucureştilor care se prezintă cu legitimaţie de serviciu sau cu delegaţie scrisă, semnată şi ştampilată în original. Adresăm instituţiilor publice şi private rugămintea ca atunci când sunt contactate de diferite persoane care pretind că reprezintă Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureştilor sau pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel să fie prudente şi să sesizeze autorităţile în drept pentru verificarea adevăratei identităţi a acestora.