Atenţionare de călătorie pentru Grecia

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 17 Noiembrie 2017

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atenţionează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că pe insula Symi şi în localităţile Mandra, Magoula şi Nea Peramos din regiunea Attica a fost declarată stare de urgenţă, ca urmare a inundaţiilor şi a fenomenelor meteorologice care au avut loc la 13 noiembrie. Prognozele meteo indică, până la sfârşitul săptămânii, risc de averse, furtuni şi, pe alocuri, grindină,  ca urmare a fenomenului meteo Euridice care afectează zona.  Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 şi +302106728875.