ATOR - Un popas al Frumosului într-o epocă a vitezei. Reflecţii
„Există doar două căi de a-ţi trăi viaţa.
Una, ca şi când nimic nu e miracol,
Cealaltă, ca şi când totul e miracol.“ - A. Einstein
Cât adevăr trăit şi aflat încă din primele zile de viaţă, dar adesea înţeles sau acceptat târziu. La mine miracolul s-a produs pe la 14 ani, odată cu descoperirea Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR), filiala Târgu Neamţ.
În anul „încununat“ de primul examen mai serios, examenul de capacitate, am reuşit să mă eliberez de presiunile ce cădeau peste mine din toate părţile, pentru a învăţa şi a fi un om de bază al societăţii. Eliberarea mea am simţit-o desăvârşit în tabăra de la Nemţişor, în „Poiana fericirii“, cum o numea un tânăr. Cât de simplu poate fi să rosteşti „ATOR“, dar când ajungi să-ţi ştergi praful de pe ochi, abia atunci observi esenţa acestei asociaţii, vezi cum lucrurile mici devin izvor de bucurie şi fiecare zi are ceva miraculos, praful se transformă în pulbere de stele, iar visele, prin voinţă şi muncă, se opresc din zborul lor continuu şi se materializează. Speranţa că putem schimba ceva în viaţa noastră şi în jurul nostru se transformă în fapt şi ne dă curajul de a gândi un viitor frumos.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români, la filiala de la poalele Cetăţii Neamţului, care şi ea zâmbeşte privind „mica mea, mica noastră infinitate“, cum spune cântecul, „parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!“. ATOR-ul reprezintă o a doua şcoală pentru mine. M-a învăţat că există două căi de a-ţi trăi viaţa. Una în care observi şi te hrăneşti din aparenţe, din ambalaje, din ceea ce vezi cu ochiul şi-ţi oferă lumea. Mâncare bună pentru toată lumea şi reîncălzită repetat, cum spunea cineva. Viaţă sărăcită de vitaminele sufleteşti, trăită cerebral. Viaţă lipsită de suflet şi de emoţie, în care pentru tot şi pentru toate există o explicaţie logică, ştiinţifică. Cealaltă este dominată de armonia dintre inimă şi minte, de credinţă, de suflet, de oameni care iubesc natura şi-L iubesc pe Dumnezeu şi-L mărturisesc ca sursă a vieţii şi ca sens al ei. E lumea în care chiar simţi că trăieşti. Respiri. Mergi. Priveşti şi vezi. Şi te bucuri fără să poţi explica foarte mult. Trăieşti în miracol. Eu aşa simt. Mă bucur şi-mi este şi puţin teamă. Cum e atunci când vezi fericirea? Ce definiţie ai putea să-i dai fericirii?
Fiecare moment are un altfel de farmec, fiecare prieten are un altceva ce mă fascinează, fiecare întâlnire din taberele ATOR are o încărcătură proprie. Cât de profundă şi totuşi atât de simplă-i fericirea! Cât timp suntem în comuniune de iubire, bătrâneţea n-o să ne poată atinge, iar această Asociaţie a Tinerilor Ortodocşi Români, filiala Târgu Neamţ, stă sub semnul tinereţii, al credinţei, a demnităţii, a frumosului din lume şi din oameni. Dacă s-ar putea, aş desfiinţa calendarul, plasând câmpul fericirii mele între graniţele eternităţii, astfel m-aş feri de primejdia de a deveni „bătrân“. Fără Dumnezeu suntem tineri-bătrâni, tineri fără un orizont clar şi fără speranţa nemuririi, adică a tinereţii fără de sfârşit.
Ei bine, chiar asta face ATOR-ul. Prin toate taberele şi activităţile organizate te învaţă cum să ajungi tânăr şi să rămâi tânăr, autentic, făptură a cărei viaţă este o mare de lumină şi a cărei umbră, după trecere, a înnobilat pământul. (Gabriela Moisii, clasa a X-a, ATOR Târgu Neamţ)