Au aşteptat războinicul şi au primit Semănătorul

Simplitatea pildelor constituie cheia înţelegerii mesajului acestora. În pilde Mântuitorul şi-a împropriat forma simplă de exprimare, ca oameni să înţeleagă cele comunicate. Nu face excepţie de la simplitate Pilda Semănătorului, pe care o auzim citită în duminica a XXI-a după Rusalii. Şi totuşi, ucenicii au cerut Mântuitorului să le explice pilda. Am putea spune că i-au cerut totodată să se explice pe El însuşi în faţa conţinutului relativ uşor de înţeles al pildei pe care o spusese. Ucenicii erau convinşi, se pare, că El era Mesia, dar nu erau străini de modul comun în care era aşteptat Mesia. Hristos făcea minuni, vindeca bolnavii şi sătura flămânzii, scotea demonii şi învia morţii. Se aşteptau de la el ca în curând să pornească revolta împotriva romanilor, să-i biruie şi să stabilească împărăţia păcii, împărăţia în care poporul evreu să domine lumea. În loc să devină viteazul pe cal alb care va birui orice vrăjmaş, el se prezintă ca semănător. Pentru ucenici era o surpriză deloc plăcută. De aceea aveau nevoie de explicaţii. Şi aveau dreptul să ceară explicaţii, ei, ucenicii care l-au urmat şi care aveau privilegiul cunoaşterii tainelor Împărăţiei lui Dumnezeu.

Sămânţa este semănată peste tot, în toată lumea. Dar semănătorul? Semănătorul care ,,seamănă“ Cuvântul lui Dumnezeu nu cumva aruncă această preţioasă sămânţă la întâmplare? Generozitatea acestui fel de semănat, în înţelegerea ucenicilor, putea fi vecină cu imprudenţa şi risipa. La fel şi în înţelegerea noastră. Un semănător iscusit, experimentat şi responsabil nu aruncă sămânţa la întâmplare. În tot acest comportament exista totuşi o taină. Ea trebuia, pe bună dreptate, cunoscută. Iisus le-a confirmat ucenicilor că erau îndreptăţiţi să cunoască tainele lui Dumnezeu. Prin modul în care le-a explicat conţinutul parabolei, ucenicii au avut acces la marea taină a modului în care Dumnezeu se descoperă şi se propovăduieşte lumii. Mai târziu, Sfântul Grigore de Nyssa avea să spună că, în actul său de revelare, Dumnezeu îşi împropriază moduri de comportare care, la prima vedere, par de neconceput, aşa cum face mama, ca pruncul s-o înţeleagă. Ea gângureşte cu pruncul, acesta o înţelege fără ca modul ei normal de a vorbi să fie gângureala. Toate aceste moduri de comportare a lui Dumnezeu, uneori ciudate (tot atâtea moduri de ,,gânguriri“ ale lui Dumnezeu cu noi) au menirea ca omul să înţeleagă cât mai mult şi cât mai eficient Cuvântul lui Dumnezeu. Hristos nu este un semănător, ci Semănătorul Cuvântului mântuirii, având drept obiectiv ,,ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“ (I Tim. 2, 4). De aceea îşi permite să se smerească până într-atât, încât să ajungă chiar la cei indiferenţi ale căror inimi sunt bătătorite, inaderente şi inaccesibile ca drumnul; la cei superficiali care nu permit Cuvântului lui Dumnezeu să prindă realmente rădăcini în sufletele lor, lepădându-se de el la prima încercare; la cei care oferă o mai mare înclinare pentru grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia, care înăbuşesc pur şi simplu buna dezvoltare şi buna rodire a Cuvântului mântuirii, plăceri, bogăţii şi griji care vor ajunge adevăraţi spini ce fac imposibilă dezvoltarea duhovnicească a omului. Pământul ale cărui buruieni şi spini devin mai mari şi mai puternice decât rodul bunei seminţe simbolizează şi pe cei care cred că osteneala pentru satisfacerea şi împlinirea grijilor exclusiv lumeşti (cu alte cuvinte, chiar şi a responsabilităţilor din lumea în care trăiesc sau care le revin din funcţia pe care o deţin momentan) pot suplini, în satisfacţiile de moment, roadele pe care le-ar putea aduce sămânţa cea bună. Semănătorul autentic seamănă însă şi în pământul cel bun, la cei cu inimă bună, care reţin Cuvântul şi, în răbdare, rodesc însutit. Aceasta este taina la a cărei cunoaştere ucenicii săi aveau acces: taina kenozei Fiului lui Dumnezeu, taina adecvării lui pentru toate tipologiile de oameni, exprimate simbolic prin cele patru categorii de pământ. Cuvântul lui Dumnezeu acceptă totala smerire, totala kenoză în faţa tuturor tipologiilor de oameni din lume. Cuvântul lui Dumnezeu nu lucrează totuşi în mod irezistibil. Subiectul uman are toată responsabilitatea rodirii Cuvântului lui Dumnezeu în el. Cuvântul lui Dumnezeu nu este nici forţă magică ce ar putea schimba realităţile de care se atinge. Acordând atâta atenţie tipologiilor umane simbolizate prin cele patru feluri de pământ, Hristos exclude orice idee de predestinare: omul este totalmente responsabil de rodirea sau nerodirea Cuvântului lui Dumnezeu în el. Deşi pare neputincios în faţa voinţei şi intereselor omeneşti, dând impresia pierderii în cele trei ogoare neîngrijite, el va rodi însutit în oamenii cu inimă smerită, care se pun sub ascultarea sa, altfel spus, în pământul bun. În această tipologie de oameni Cuvântul va rodi atât cât trebuie: sută la sută. A rodit corespunzător, atât cât Semănătorul s-a aşteptat să rodească. Taina la care Iisus i-a făcut părtaşi pe ucenici este accesul la optimismul Evangheliei: generozităţii şi ini-mii bune a Semănătorului îi corespunde roada unei părţi care împlineşte ceea ce ar fi trebuit să ofere ca rod întregul. Per ansamblu, Cuvântul lui Dumnezeu nu rămâne neroditor. Nu rodeşte în cel nepregătit să rodească, în cel care nu-l primeşte, în cel care-l primeşte superficial şi fără interes, în cel care-l înăbuşă cu grijile, bogăţiile şi plăcerile lumeşti. Au fost multe împrejurările în care ucenicii au văzut că înălţimea învăţăturii lui Hristos nu era acceptată de anumiţi contemporani, nu rodea, pur şi simplu, în ei. Vor fi avut momente de dezamăgire. Tot atâtea momente de dezamăgire au avut, au şi vor avea misionarii creştini. Prin Pilda Semănătorului, Mântuitorul a dat motive de optimism tuturor, nu numai Apostolilor, ci şi creştinului practicant de ieri şi de azi, misionarului creştin de odinioară şi celui de azi. Ne-a încredinţat pe fiecare dintre noi că putem face să germineze şi să rodească în noi Cuvântul lui Dumnezeu dacă vom vom pregăti în mod adecvat acestei rodiri pământul propriei noastre fiinţe. Cuvântul lui Dumnezeu ni se oferă ca dar, iar responsabilitatea rodirii lui ţine de modul în care ştim şi vrem să colaborăm cu tainicele sale puteri de rodire. Nu ne împiedică nimic, dacă vom vrea cu adevărat.