Au crescut economiile populaţiei
Depozitele în lei ale populaţiei au crescut în decembrie 2016 cu 3,6% în comparaţie cu luna anterioară, până la 103,6 miliarde de lei, şi cu 13% faţă de aceeaşi lună din 2015, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR) remis Agerpres. În acelaşi timp, s-au majorat şi depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) cu 8,1%, până la 84,759 miliarde de lei. De asemenea, depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice, exprimate în lei, au crescut cu 1,4%, până la nivelul de peste 85,816 miliarde de lei.