„Au făcut copiii noştri dinţi?“ sau despre educaţia tinerilor astăzi

Titlul articolului nu este întâmplător! Demult am ascultat un concert în care maestrul Tudor Gheorghe a cântat ca refren aceste versuri: "Au făcut copiii noştri dinţi, Muşcă din bunici şi din părinţi,/ Muşcă din văzduh şi din pământ,/ Muşcă şi din morţii din mormânt". Versuri de o mare profunzime, de un mare realism şi poate că ar fi bine să aibă şi un remarcabil ecou, deşi...

Copiii sunt un dar de mare preţ pentru orice familie şi pentru orice societate din lumea aceasta. Ei sunt nădejdea şi speranţa pentru mai bine a societăţii. Spre copii privim şi ne gândim la viitorul nostru. Astăzi copiii sunt aşa cum sunt ca rezultat a ceea ce societatea doreşte ca ei să fie. Iar societatea noastră, care ar trebui să-şi pregătească dăinuirea în istorie prin urmaşi oferindu-le o bună formare duhovnicească şi civică, îi pune pe aceştia într-o dilemă care-i zăpăceşte total. Copiii studiază la şcoală educaţie religioasă. Dar valurile de spurcăciuni ce vin asupra lor sunt imense. Media, instrumentată de cei mari, îi bulversează total. Modelele, eroii pe care îi văd la televizor sau în presă, internet sau în spaţiul public, n-au nimic moral în ei şi scot în evidenţă doar erotismul şi şmecheria. Ceea ce se întâmplă acum cu tineretul României e un dezastru: sistemul de învăţământ e pus pe butuci, violenţa şi drogurile şi-au făcut loc în spaţiile din şcoli şi licee, copiii sunt sexualizaţi de mici, sunt îndemnaţi să gândească numai în termeni de succes material, de "ţeapă", "tun", să fie "vedete", sau "să plece afară să facă bani". Nu exagerăm cu nimic când afirmăm că educaţia are un rol vital în viaţa unei persoane. În afara motivului simplu de a studia din greu la şcoală pentru a putea obţine un loc de muncă bun mai târziu, educaţia îi permite unui om să exploreze şi să interacţioneze cu lumea înconjurătoare, să înţeleagă şi să empatizeze cu alte persoane, să adopte o gândire critică şi să conteste, să se întrebe cum şi de ce. Aşa cum declara profesorul american George Wasshington Carver, "educaţia este cheia care deschide poarta de aur a libertăţii". Tinerii de astăzi, dacă ştiu că au o cale, pornesc pe aceea şi foarte greu se mai întorc pe o altă cale, doar în momentele de criză, de insatisfacţie, apelează la Dumnezeu. Cum se manifestă tinerii? Unii sunt mai activi, alţii sunt mai şterşi, unii sunt într-o stare de lene în general în viaţa lor, cu neputinţele lor, alţii sunt mai entuziaşti, şi cred că dacă lipseşte o calitate la tinerii de azi, aceea este entuziasmul. Iar lipsa entuziasmului, spunea Dostoievski, este semnul sigur al pierzării, caracterizat printr-o nelucrare, prin lipsă de zel. O concluzie ar fi că "ceea ce semeni" este strâns legat de "ceea ce culegi". Cu alte cuvinte, factori interni, cum ar fi nivelul de aptitudini al elevului sau studentului şi motivaţia sa de a învăţa, au o mare influenţă asupra factorilor externi, cum ar fi nivelul abilităţilor dobândite şi gradul de schimbare personală. De aceea, educaţia în timp de criză trebuie să fie întărirea spirituală a copiilor şi părinţilor pentru a nu pierde echilibrul şi speranţa. De fapt, educaţia adevărată modelează şi cultivă pe om nu numai profesional, ci şi spiritual. Berge sintetiza cerinţele şi nevoile la care trebuie să răspundă procesul educaţional: "A educa înseamnă în acelaşi timp a comunica o învăţătură, a forma sensibilitatea şi judecata, a trezi imaginaţia creatoare. A-l înarma bine pe om pentru a-i permite să trăiască într-un univers în acceleraţie, înseamnă a-i da, a dota cu cunoştinţele indispensabile, entuziasm, luciditate şi curaj". Misiunea Bisericii este aceea de a-i învaţă pe tineri cum să-şi călăuzească viaţa pentru a dobândi o înţelegere matură a acesteia. Tinereţea nu este sinonimă cu naivitatea. De aceea şi Sfântul Apostol Pavel îi spunea lui Timotei: "Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia". Biserica are obligaţia de a oferi alternativă de lumină, cu un apel fundamentat deplin pe Înviere, singurul act care a revoluţionat educaţia, trecând-o din aşteptare în cunoaştere bucuroasă şi mântuitoare a vieţii. Este datoria noastră, a tututor, părinţi, Biserică, şcoală şi societate în întregul ei, să conştientizăm că "viitorul unei naţiuni este hotărât de modul în care aceasta îşi pregăteşte tineretul". Dacă dorim să avem o societate în care valorile morale şi buna cuviinţă să fie la ea acasă, să începem din acest moment să schimbăm ceva şi să fim alături de tinerii noştri, pănâ când nu va fi prea târziu, iar ei vor "muşca" din ce în ce mai mult din tot ce le iese în cale!