Au fost lansate primele măsuri de investiţii din noul PNDR
Primele două măsuri de finanţare din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 au fost lansate. Este vorba despre măsurile ce vizează investiţiile în exploataţiile agricole, sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri şi pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare rurală.
PNDR 2014-2020 are alocată o sumă de 8,128 miliarde de euro la care se adaugă cofinanţarea naţională de 1,3 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că 9,5 miliarde de euro vor fi puşi la dispoziţia fermierilor în perioada următoare. Potrivit ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin, prima măsură se referă la investiţiile în ferme cu o alocare totală de 1,2 miliarde de euro pe 7 ani. „Măsura are o sesiune deschisă până la sfârşitul lunii octombrie cu o alocare de 206 milioane de euro, care acoperă jumătate din anul 2014 şi tot anul 2015. A doua măsură - instalarea tinerilor fermieri - are o alocare de 445 milioane de euro, mai mare faţă de cele 329 milioane de euro din perioada 2007-2013“, a adăugat şeful MADR. În afara celor două măsuri importante din PNDR, s-a mai deschis şi o măsură care vizează strategiile de dezvoltare locală. „Lansăm şi o măsură pentru Axa Leader, una micuţă de numai 2,4 milioane de euro, dar extrem de importantă pentru a începe strategiile de dezvoltare locală“, a mai spus Daniel Constantin, citat de Agerpres. Potenţialii beneficiari ai măsurilor lansate vor avea la dispoziţie fonduri europene nerambursabile de 205,7 milioane de euro pentru modernizarea exploataţiilor agricole prin submăsura 4.1 şi de 111,2 milioane de euro pentru instalarea tinerilor fermieri prin submăsura 6.1, primele două submăsuri din PNDR 2020 deschise pentru depunerea cererilor de finanţare. Aceste prime sesiuni anuale pentru depunerea de proiecte sunt continue până la data de 30 octombrie 2015 sau până la epuizarea fondurilor alocate în acest an pentru fiecare submăsură în parte. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primeşte exclusiv online cererile de finanţare pentru submăsura referitoare la investiţii în exploataţii agricole, iar pentru submăsura care vizează sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri depunerea cererilor de finanţare se va realiza în format tipărit sau online. Pentru a prioritiza finanţarea proiectelor în funcţie de calitatea acestora, se va aplica un prag de punctaj, care va fi diminuat în fiecare lună pe parcursul sesiunii anuale continue cu câte 10 puncte, până la atingerea unui prag minim acceptat pentru respectiva sesiune. Pragul de calitate aplicat în prima sesiune pentru cele două submăsuri este de 85 de puncte, iar pragul minim este de 30 de puncte. Fiecare potenţial beneficiar îşi va face singur evaluarea propriului proiect pentru a stabili câte puncte are, în funcţie de criteriile de selecţie publicate în Ghidul Solicitantului. În cazul în care se constată că solicitantul şi-a estimat punctajul cu mai mult de 20% faţă de punctajul stabilit de AFIR, proiectul respectiv va fi mutat la finalul clasamentului şi va fi finanţat doar dacă rămân sume disponibile după selectarea celorlalte proiecte. Un alt element de noutate îl constituie emiterea de rapoarte de selecţie lunare, fiind astfel scurtat timpul de analiză a proiectelor. Termenul estimat pentru evaluarea proiectelor este de 37 de zile lucrătoare de la sfârşitul lunii în care au fost depuse respectivele proiecte. Acest termen se poate majora cu 10 zile lucrătoare dacă sunt în evaluare proiecte pe două sau mai multe submăsuri. (Mariana Bahcevan)