Au fost premiaţi câştigătorii concursului dedicat părintelui Stăniloae în Arhiepiscopia Dunării de Jos
La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi a avut loc ieri premierea câştigătorilor Concursului Naţional „Părintele Dumitru Stăniloae” în Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Programul a debutat cu săvârşirea Sfântei Liturghii de către Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în prezenţa tinerilor participanţi la concurs, elevi seminarişti, studenţi şi masteranzi teologi gălăţeni şi a numeroşi credincioşi.
La Sfânta Liturghie au participat şi persoanele cu dizabilităţi, slujba fiind transpusă şi în limbaj mimico-gestual.
Cei 24 de tineri participanţi la etapa eparhială a Concursului Naţional „Părintele Dumitru Stăniloae - 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice” au fost premiaţi de Înalt Preasfinţitul Casian, oferindu-li-se diplome, iar câştigătorii locurilor I, II şi III au primit ca premiu mai multe volume din opera părintelui Dumitru Stăniloae.
La final, la racla în care se află moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, chiriarhul Dunării de Jos a săvârşit rugăciunea de mulţumire şi a binecuvântat pe toţi credincioşii prezenţi.