Au fost schimbate regulile de etichetare a produselor alimentare
Cea mai importantă prevedere introdusă în textul de lege este cea a obligativităţii menţionării ingredientelor alimentare ce pot produce reacţii adverse persoanelor sensibile, ingrediente precum gluten, soia, nuci, fistic sau muştar
Guvernul a aprobat completarea şi modificarea Normelor metodologice privind etichetarea alimentelor, prevăzute în anexa nr.1 la HG nr. 106/2002, privind etichetarea alimentelor, prin transpunerea prevederilor comunitare. Normele metodologice reglementează modul de etichetare a alimentelor livrate consumatorului final, precum şi restaurantelor, spitalelor, cantinelor şi altor agenţi economici care prepară şi furnizează hrana pentru populaţie. Astfel, pentru alimentele provenite din spaţiul comunitar şi/sau extracomunitar este admisă utilizarea denumirii comerciale sub care alimentul este fabricat şi comercializat în ţara producătoare din spaţiul comunitar şi/sau extracomunitar. În cazul în care această denumire nu permite consumatorului să cunoască natura reală a alimentului şi să-l distingă de alimente cu care s-ar putea confunda, denumirea comercială trebuie să fie însoţită de o altă informaţie descriptivă, care să apară în vecinătatea acesteia. Orice aliment nepreambalat, prezentat spre comercializare consumatorului final sau operatorilor economici care prepară hrana pentru populaţie, sau alimentele ambalate la locurile de vânzare la cererea cumpărătorului sau preambalate în vederea vânzării imediate, trebuie să aibă înscrise denumirea, data durabilităţii minimale sau data limită de consum. Înscrierea se face pe produs, pe un afiş, anunţ sau în orice altă forma fără risc de confuzie. Totodată, Guvernul a aprobat lista ingredientelor alimentare care trebuie să fie menţionate pe eticheta alimentelor. Astfel, pe eticheta alimentelor trebuie să fie menţionate ingredientele alimentare ce pot produce reacţii adverse la persoanele sensiblile, precum: cereale care conţin gluten, crustacee, ouă, peşte, arahide, soia, lapte, fructe cu coajă (migdale, nuci, fistic etc), ţelină, muştar, seminţe de susan, lupin, moluşte şi produse derivate din aceste categorii de ingrediente, precum şi dioxid de sulf şi sulfiţi în concentraţii de peste 10 mg/kg sau 10 mg/litru, exprimate în SO2.