Au început cursurile la Centrul Ortodox de Studii şi Cercetări „Dumitru Stăniloae“

Un articol de: Cristian Constantin Bostan - 04 Octombrie 2012

Centrul Ortodox de Studii şi Cercetări „Dumitru Stăniloae“ din Paris şi-a redeschis ieri porţile pentru toţi iubitorii de teologie şi cultură. Cursurile centrului vor avea loc şi în acest an universitar marţea şi joia, de la ora 20:30 la 22:00, la Catedrala mitropolitană „Sfinţii Arhangheli“ din Paris. În acest an cursurile vor fi transmise în direct pe site-ul televiziunii web a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, www.apostolia.tv. De asemenea, ele vor putea fi găsite şi sub formă de înregistrări audio pe site-ul mitropoliei, www.mitropolia.eu.

Centrul de Studii şi Cercetări „Dumitru Stăniloae“ este o instituţie de cultură şi spiritualitate, fondată în 2008, printr-o decizie a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale. Inaugurat în iulie 2009 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu sediul la Catedrala mitropolitană ortodoxă română din Paris, Centrul „Dumitru Stăniloae“ este un centru de cercetare, formare şi de gândire, destinat instruirii permanente a clericilor din eparhia noastră, dar şi pentru formarea cateheţilor şi a laicilor doritori de a ajuta Biserica. Are, de asemenea, ca scop, conducerea mai multor proiecte editoriale (de exemplu, traduceri din autori români) şi de a face cunoscută opera teologică a părintelui Dumitru Stăniloae, ca şi experienţa spirituală proprie Ortodoxiei româneşti. În plus, propune efectuarea de cercetări în teologie şi antropologie ortodoxă, precum şi o reflecţie asupra problemelor contemporane din domeniul moral, etic, bioetic şi ecologic. Pentru realizarea acestora, centrul organizează în fiecare an Universitatea de vară a mitropoliei, iar în timpul anului se organizează cursuri de iniţiere şi perfecţionare, seminarii, conferinţe, colocvii, pelerinaje.

Centrul e împărţit în trei secţiuni, fiecare cu mai multe ramuri: teologie (studii biblice, patristică, teologie şi ştiinţă, studii canonice şi juridice, antropologie şi ştiinţe), spiritualitate (studii liturgice, filocalie, misiune pastorală şi catehetică) şi cultură (filosofia religiilor, literatură de inspiraţie creştină, studii de muzică).