Au început cursurile Şcolii de vară la Parohia Harşu

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 29 Iunie 2016

Parohia „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana”-Harşu din Craiova a început de luni, 27 iunie, cursu­rile proiectului catehetic „Şcoala de vară”. Prima întâlnire a celor peste 60 de copii cu preotul paroh Viorel Dică a avut loc în sfântul locaş, unde au fost citite rugăciuni de binecuvântare pentru luminarea minţii. Activităţile dedicate acestui program se desfăşoară în parteneriat cu Asociaţia Edulife Craiova şi cu Asociaţia Sport, Cultură, Educaţie Craiova proiectul „Şcoala de vară”, în perioada 27 iunie - 8 iulie a.c., pentru copii cu vârste între 8 şi 14 ani. Pentru derularea activităţilor, Parohia Harşu este susţinută ca în fiecare an de mai mulţi oameni de suflet, iubitori ai credinţei ortodoxe şi valorilor Sfintei noastre Biserici. „Păstrând tradiţia, şi în acest an proiectul își propune să dezvolte la copii abilităţi de cunoaștere, de socializare, de exprimare a propriilor gânduri, învăţarea moralei creştine, cultivarea simţului pentru frumos, cultură, educaţie şi autoeducaţie. Activităţile pentru anul acesta sunt cu caracter artistic, cultural-religios, sportiv, precum și de educaţie pentru sănătate, măsuri de prim ajutor și voluntariat. Activităţile se vor desfăşura în corpul multifuncţional din incinta Parohiei Harşu, la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” Craiova şi în alte spaţii, în funcţie de specificul activităţii (Decathlon, Muzeul Olteniei, Digi24 TV etc.). Elevii sunt organizaţi pe trei grupe de lucru, iar activităţile se desfăşoară în cursul săptămânii, de luni până vineri, în intervalul 9:00 - 13:00. În pauza de la ora 11:00, copiii vor primi dulciuri, fructe, apă și suc. Activităţile Şcolii de vară de la Parohia Harşu sunt gratuite pentru copii şi se vor bucura de susţinerea şi implicarea unor formatori cu pregătire specială pe temele propuse, ajutaţi de tineri voluntari. Şcoala de vară 2016 se va încheia cu un pelerinaj la mănăstirile din județele Vâlcea şi Gorj. La festivitatea de încheiere, copiii vor primi ghiozdane, cărţi, tricouri, şepci, dulciuri şi diplome”, a spus pr. paroh Viorel Dică.