Au început lucrările la noua biserică a Mănăstirii „Sf. Gheorghe“ din Giurgiu
Miercuri, 10 august, au început lucrările de construcţie la noua biserică a Mănăstirii "Sf. M.Mc. Gheorghe" din municipiul Giurgiu, care îi va avea ca ocrotitori pe Sf. Ier. Nicolae, pe Sf. Nectarie al Pentapolei, pe Sf. Mc. Pantelimon şi pe Sf. Ioan Rusul. Prin implicarea ec. Nicolae Barbu, pe terenul pe care se va ridica noua biserică a mănăstirii s-a făcut atât trasarea finală a axelor sfântului lăcaş, cât şi organizarea şi amenajarea şantierului propriu-zis. Credincioşii care vor să sprijine ridicarea acestui lăcaş reprezentativ pentru Giurgiu o pot face în contul: RO53RZBR0000060007671654, deschis la RaiffeisenBank, Giurgiu.