Au venit banii
Fondurile europene alocate pentru dezvoltare rurală şi pescuit aferente anului 2007, circa 577 de milioane de euro, au intrat în contul depozitarului Banc Post. „Avem în prezent 561 de milioane de euro din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) şi 16 milioane de euro din Fondul European pentru Pescuit (FEP), disponibili în contul Banc Post, încă de la finele săptămânii trecute, pentru finanţarea proiectelor contractate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), pentru plata pe suprafaţă, şi prin programul operaţional de pescuit“, a declarat Miron Moldovan, director general în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a evaluat până în prezent doar proiectele depuse în primele două sesiuni din martie şi aprilie, agenţia demarând procedura de contractare a primelor proiecte finanţate prin PNDR. Începând cu această săptămână, beneficiarii selectaţi pentru a primi fonduri nerambursabile sunt invitaţi oficial să semneze contractul de finanţare la sediile Oficiilor Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP). Potrivit APDRP, în prezent are loc evaluarea proiectelor depuse în luna mai, urmând ca semnarea contractelor de finanţare să fie făcută în următoarele săptămâni. Pe cele două sesiuni de depunere au fost selectate 678 de proiecte, pe trei măsuri din PNDR, în valoare totală de 1,3 miliarde de lei. În ceea ce priveşte proiectele depuse pentru POS pescuit, procedura a demarat abia din 11 august, programul fiind lansat în iulie. Sumele disponibile pentru acest an din fondul european de pescuit sunt de 47 de milioane de euro pentru proiecte şi 16 milioane de euro pentru asistenţa tehnică acordată ANPA. Prin PNDR se vor derula, până în 2013, proiecte cu finanţare din fonduri europene de peste 8 miliarde de euro, provenite din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală.