August: Primul an în care este serbată „Duminica migranţilor români“ la nivelul întregii Patriarhii
4 august: La începutul lunii august a plecat la Domnul părintele Constantin Mihoc. Marţi, 4 august 2009, în jurul orelor 22:00, pe şantierul viitoarei biserici ortodoxe din capitala Germaniei s-a produs un accident de muncă, în momentul în care se lucra la dărâmarea unei clădiri vechi. În urma acestuia şi-au pierdut viaţa două persoane, una dintre acestea fiind, chiar părintele paroh. A fost condus pe ultimul drum, sâmbătă, 15 august, de peste 1.500 de oameni, atât din ţară, cât şi de peste hotare. Slujba de înmormântare a fost oficiată, sâmbătă 15 august, de patru ierarhi ai Bisericii noastre, în satul natal, localitatea Sfântul Ilie, comuna Şcheia, de lângă Suceava. PF Părinte a transmis un cuvânt de compasiune familiei.
15 august: Praznicul Adormiri Maicii Domnului, hramul Mănăstirii Techirghiol, a fost serbat prin sfinţirea, de către Preafericitul Daniel, a paraclisului cu hramurile „Sfântul Pantelimon“ şi „Sfântul Prooroc Moise“, de la demisolul bisericii mari care se construieşte în incinta mănăstirii. 16 august: Anul acesta, pentru prima oară la nivelul întregii Patriarhii Române, a fost sărbătorită „Duminica migranţilor români“. PF Părinte Patriarh a adresat un mesaj românilor migranţi şi familiilor lor, prin care le-a urat să păstreze credinţa ortodoxă şi comuniunea românească. 16-24 august: Preafericitul Părinte Patriarh a efectuat o vizită canonică în Mitropolia Ardealului, la invitaţia IPS Mitropolit Laurenţiu. Luni, 17 august, a avut loc primirea la Catedrala nouă din Făgăraş, unde s-a săvârşit o slujbă de Te Deum şi a avut loc citirea Hrisovului de proclamare a Sfinţilor Brâncoveni drept ocrotitori ai municipiului Făgăraş şi ai Ţării Făgăraşului. Cu acest prilej, Patriarhul Daniel a primit titlul de „Cetăţean de Onoare“ al municipiului Făgăraş. Pe 18 august, promoţia 1970-1974 a Institutului Teologic Universitar din Sibiu, din care face parte şi Patriarhul Daniel, s-a întâlnit într-un cadru festiv, după 35 de ani de la absolvire, la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, din judeţul Braşov. Vineri, 21 august, a avut loc inaugurarea Casei Memoriale „Dumitru Stăniloae“ din Vlădeni, iar în cursul zilei de sâmbătă, Patriarhul s-a întâlnit la mai multe biserici cu românii din Episcopia Covasnei şi Harghitei. Duminică, 23 august, Preafericitul Părinte s-a aflat la Miercurea Ciuc, unde s-au sărbătorit împlinirea a 15 ani de la înfiinţarea acestei episcopii şi ridicarea în rangul de Arhiepiscop onorific a PS Episcop Ioan Selejan. 30 august: Preafericitul Daniel, a sfinţit Centrul socio-educaţional de la parohia „Sfânta Treime“ – Tei. Cu acest prilej, parohia a primit cel de-al doilea hram - „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul“ - părintele erei creştine, prăznuit la 1 septembrie. În contextul dezbaterilor referitoare la proiectele legilor Educaţiei, Patriarhia Română şi-a manifestat îngrijorarea faţă de intenţia de excludere a disciplinei Religie din planurile-cadru ale învăţământului liceal şi de a oferi un statut incert acesteia în învăţământul primar şi gimnazial.