Aurel Vainer, Cetăţean de onoare al municipiului București
Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, domnul Aurel Vainer, a primit miercuri, 7 februarie, titlul de Cetăţean de onoare al municipiului București. La festivitate, care a avut loc la Sufrageria Regală a Muzeului Național de Artă (fostul Palat Regal), a participat și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Festivitatea decernării titlului de Cetățean de onoare al municipiului București domnului Aurel Vainer a fost deschisă de primarul general Gabriela Firea, care a vorbit despre meritele profesorului Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. „Pentru mine, în special (n.r.: domnul Aurel Vainer), este unul dintre cei mai importanți promotori ai dialogului interreligios, omul care se dăruiește pentru semeni. De la domnia sa am auzit, în dialogurile pe care le-am purtat, cuvintele «umanitate», «solidaritate», «pace», «prietenie». În plus, în toată viața sa și în toată activitatea profesională și personală i-a încurajat pe tineri, ceea ce este misiunea noastră pe acest pământ, după ce reușim să ne dezvoltăm ca persoane și ca personalități, și anume să dăruim, să întoarcem societății tot ceea ce am primit”, a spus primarul general al municipiului București, doamna Gabriela Firea.
După oferirea Diplomei și Medaliei de Cetățean de onoare de către primarul general al municipiului București, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, domnul Aurel Vainer, și-a exprimat bucuria trăirii evenimentului, reliefând că această onoare se datorează cultivării relațiilor interumane și a valorilor iudeo-creștine. „Am fost și sunt adeptul porților și ferestrelor deschise și am sloganul: «Prin cunoaștere reciprocă spre recunoaștere reciprocă». De aceea, încurajez pe toate căile realizarea acestui slogan. ş…ţ Este o mare bucurie pentru mine și vă asigur că nu voi face nimic mai mult decât de a onora mai departe calitatea de bucureștean pe care am avut-o timp de 75 de ani, cu atât mai mult acum de când sunt Cetățean de onoare al Capitalei”, a spus domnul Aurel Vainer. Festivitatea a continuat cu prezentarea unor cuvântări, rostite de către reprezentanți ai corpurilor diplomatice din țara noastră și ai instituțiilor de stat. Între cei prezenți a fost și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a rostit cuvântul intitulat „Un promotor al păcii și al prieteniei prin dialog și cooperare religioasă și socială”.