Aurelian Barbici, apologetul credinţei în Hristos

În sânul Bisericii din Oltenia s-au născut, au crescut şi au înflorit personalităţi memorabile care au scris istorie prin curajul mărturisirii credinţei creştine. În timpul regimului comunist, lanţurile şi prigoana ateistă nu au reuşit să reducă la tăcere glasurile "profeţilor" Adevărului celui Viu. Între aceştia, părintele Aurelian Barbici, de la Biserica "Sfântul Nicolae" din Târgu Jiu, ocupă un loc aparte prin dăruirea şi zelul cu care a slujit credinţa strămoşească şi crucea Mântuitorului Hristos.

S-a născut la 13 august 1894, în comuna Vladimir din judeţul Gorj. Tatăl său, Simion, era preot ortodox, iar mama, Sanda, era casnică. A urmat şcoala primară în comuna natală, apoi şi-a continuat studiile la Bucureşti, unde a absolvit cele opt clase ale Seminarului "Nifon Mitropolitul" şi Şcoala Normală. Studiile teologice au fost încununate de dobândirea diplomei de licenţă în teologie. După terminarea studiilor s-a căsătorit cu domnişoara Paulina Pavel, care i-a oferit patru odrasle binecuvântate. La scurt timp după căsătorie a primit hirotonia întru preot. Slujitor la Biserica "Sfântul Nicolae" din Târgu Jiu Începând cu anul 1915, părintele Barbici a slujit în mai multe localităţi din judeţul Gorj. Până în 1919 a fost repartizat în comuna Polovragi, apoi a locuit şi a lucrat câteva luni în comuna Glodeni. S-a mutat mai apoi în oraşul Târgu Cărbuneşti, unde a rămas până în anul 1928, după care s-a stabilit în Târgu Jiu, unde a slujit la Biserica "Sfântul Nicolae", până la 1 iunie 1948, când a fost suspendat din funcţie. În anul 1914 s-a înscris în Partidul Liberal, în care a activat până la desfiinţarea acestuia de către comunişti, în 1947. După 6 martie 1945, a devenit membru activ în Comitetul Judeţean Gorj al PNL-Brătianu, îndeplinind şi funcţia de casier. În această calitate a dus o neostenită luptă împotriva regimului comunist, împărţind manifeste şi promovând "o intensă propagandă antiguvernamentală" printre preoţi, ţărani şi comercianţi. În această perioadă a făcut des naveta Târgu Jiu - Craiova, asigurând legătura între şefii organizaţiilor liberale brătieniste din cele două oraşe. Datorită devotamentului său pentru cauza naţională, părintele Aurelian a figurat la poziţia a treia pe lista de candidaţi propusă de PNL-Brătianu din judeţul Gorj, pentru noul Parlament. În ziua alegerilor, el a avut rolul de observator la secţia de votare nr. 5. Suspendat din funcţia de preot paroh Datorită zelului său propagandist împotriva regimului ateu, a fost trecut de comunişti pe lista neagră a celor care trebuiau reduşi la tăcere. La insistenţele Biroului de Siguranţă, care îl propusese pentru epurare încă din noiembrie 1946, "ca unul ce are un trecut dubios şi activitate reacţionară", părintele Aure-lian Barbici a fost suspendat din funcţia de preot paroh la 1 iunie 1948 şi nu a mai primit nici un fel de salariu până la 1 noiembrie 1956. I s-a permis totuşi să slujească în Biserica "Sfântul Nicolae", alături de noul preot paroh, şi să locuiască în casa parohială. A fost arestat pentru a doua oară la 25 martie 1949, deoarece, în timpul unei percheziţii domiciliare efectuate în 7 martie, reprezentanţii Serviciului Securităţii Poporului din Târgu Jiu au descoperit în casa parohială câteva sute de broşuri şi reviste, anterioare anului 1940, cuprinzând articole cu caracter antisocialist şi portrete ale foştilor regi. De data aceasta părintele Barbici a fost judecat şi condamnat la trei luni de închisoare corecţională prin sentinţa nr. 475 din 8 aprilie 1949, a Tribunalului Militar Craiova. A fost eliberat la 22 iunie 1949. Nu a renunţat la sentimentele şi manifestările sale anticomuniste nici după eliberare. În consecinţă, a urmat o a treia ridicare chiar în noaptea de dinaintea praznicului Adormirii Maicii Domnului, în 14 august 1952. A primit iniţial o pedeapsă de 60 de luni, pentru "politică interzisă PNL-Brătianu" şi pentru "atitudine antidemocratică", din care a executat 22 de luni, fiind eliberat în 21 iunie 1954 din Penitenciarul Piteşti, prin ordinul de graţiere nr. 68. 495 din 17 iunie 1954. În toată această perioadă a trecut pe la Canal şi prin penitenciarele Craiova, Ghencea şi Piteşti. Din cauza cruntelor bătăi îndurate în timpul detenţiei, şi-a pierdut toţi dinţii de jos şi i s-a înrăutăţit boala de inimă, care i-a provocat în cele din urmă moartea. În urma examenului medical din 20 ianuarie 1953, a fost declarat inapt de muncă, fiind diagnosticat cu hernie inghinală bilaterală şi miocardită. La 16 noiembrie 1953, părintele Barbici se afla la Penitenciarul Piteşti, în celula nr. 33. Aici a primit cinci zile de carceră pe motivul că "este încăpăţânat cu tovarăşii şefi de secţie". Corespondenţa cu "elementele suspecte" În timpul detenţiei, părintele Aurelian Barbici i-a întâlnit şi s-a împrietenit cu preoţii: Vişan, Dumitru Moraru, Traian Danculescu (pe acesta îl cunoştea mai de mult) şi cu Nicolae Iorgu, din Turnu Severin, precum şi cu învăţătorul liberal din Balş, Constantin Manolescu, cu care s-a înfrăţit la Canal. Cu toţii au păstrat legătura prin corespondenţă după întoarcerea din închisoare. A menţinut contactul şi cu alte "elemente suspecte", foşti sau viitori deţinuţi politici, precum coloneii Haralambie Bădescu, Răceanu, Spiridon Aposteanu, fostul prefect de Gorj Buby Sadoveanu, preoţii Gheorghe Daliescu, Ion Cernăianu, Ion Nebunu, Petre Pau, Ioan Medar, Pantelimon Albeanu şi Stelian Constantinescu. După ce a fost eliberat din detenţie, i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Târgu Jiu, fiind obligat să se prezinte de două ori pe lună la Miliţia locală. "Activităţi duşmănoase cu caracter războinic" La întoarcerea din închisoare, părintele a putut sluji ca preot ajutător în Parohia "Sfântul Nicolae" fără să primească salariu de la stat. În tot timpul petrecut în libertate, după a doua arestare, părintele Barbici a trăit sub o presiune continuă, trebuind să-şi ducă viaţa de pe o zi pe alta cu ajutorul enoriaşilor şi al copiilor, fiind foarte sărac, neavând nici un fel de proprietate personală. Banii de pensie, atunci când i-a primit, se duceau pe deplasările la procese. În ultima parte a vieţii, a trăit cu spaima de a fi dat afară din casa parohială şi aruncat în stradă, căci locul lui din parohie fusese declarat vacant şi urma să fie preluat de un nou preot. Peste toate acestea, drama fiului său cel mai mare, căpitanul Aurelian Barbici, care fusese arestat şi condamnat, în 22 martie 1958, la 12 ani de închisoare, i-a adâncit părintelui suferinţa şi i-a agravat boala de inimă de care suferea. Corespondenţa i-a fost mereu supravegheată de Securitate. Din caracterizările ataşate la dosarul personal reiese că "avea activităţi duşmănoase cu caracter războinic", dar, "întrucât cel în cauză a decedat, nu s-a luat nici o măsură operativă asupra sa". Aceste însemnări ne determină să tragem concluzia, cinică la prima vedere, că trecerea părintelui Aurelian Barbici la cele veşnice l-a ferit de noi suferinţe, salvându-l de urmările valului de represiuni declanşat împotriva Bisericii Ortodoxe în 1958, căruia i-au căzut victime foarte mulţi dintre corespondenţii săi, printre care preoţii Ioan Medar, Ion Cernăianu şi Ion Nebunu. Toate aceste suferinţe i-au grăbit sfârşitul, care a venit la 29 aprilie 1959, în casa parohială de la Biserica "Sfântul Nicolae" din Târgu Jiu, unde-şi petrecuse mai mult de jumătate din viaţă.