Aurul a trecut de 450 lei gramul

Data: 13 Feb 2025

Gramul de aur a ajuns marți la o valoare record de 450,29 lei, cu peste 150 de lei mai mult față de acum un an (299,94 lei la 12 februarie 2024), potrivit cotației anunțate de Banca Naţională a României (BNR). La începutul anului (3 ianuarie 2025), aurul era cotat de BNR la 412,96 lei gramul, în timp ce la 3 ianuarie 2024, gramul de aur era 300,63 lei. La bursele internaționale, uncia de aur (echivalentă cu 31,1 grame) a atins, tot marți, cotația record de 2.942 de dolari. (C. Z.)