Aurul tămăduitor

Primele dovezi despre existenţa aurului dacic provin din descrierile războaielor purtate de Darius Histaspe, regele perşilor (anul 513 înainte de Cristos), contra agatârşilor, care locuiau pe valea Mureşului.

Se cunoaşte faptul că în urma războaielor sale în Dacia, împăratul Traian a dus la Roma, ca pradă de război, circa 161.000 kg de aur pur (alt tezaur înstrăinat!). Oricum, a mai rămas destul aur pentru următorii 2.000 de ani, deoarece şi astăzi se mai poate extrage câte ceva. Din punct de vedere medical, încă din perioada alchimiştilor, aurul potabil era considerat un adevărat panaceu şi se prescriau cure ce ar fi avut rolul de a prelungi tinereţea şi vigoarea. În medicina arabă a Evului Mediu, aurul era utilizat sub forma unui instrument special pentru aplicarea unor picături pentru ochi, deoarece se considera că are rolul de a clarifica vederea. De asemenea, pacienţilor colerici li se recomanda să contemple aurul, pe care trebuiau să-l ţină în mână, până îşi regăseau calmul. Tot în acea perioadă bolile de inimă, melancolia şi epilepsia se tratau cu apă în care era amestecată pilitură de aur. O altă întrebuinţare seculară a aurului a fost ca agent antipruriginos, pentru a combate „mâncărimea palmelor“. La sfârşitul secolului al XIX-lea, germanul Robert Coch a făcut observaţia că aurul este capabil să inhibe dezvoltarea bacilului tuberculozei. Plecându-se de la această observaţie de laborator, s-au făcut încercări de a utiliza aurul în diferite forme de tuberculoză (în timp s-a observat că la dozele necesare distrugerii bacilului tuberculos se obţineau efecte toxice inacceptabile). Deoarece pe atunci se considera că artritele şi lupusul eritematos sunt forme ale bolii tuberculoase, s-au făcut testări clinice şi pentru aceste afecţiuni. În urmă cu exact 80 de ani au fost comunicate primele rezultate favorabile. De atunci, compuşii de aur au fost utilizaţi în terapia diferitelor forme de reumatism, cum ar fi artrita reumatoidă cu tendinţă de anchiloză, artrita psoriazică şi, mai rar, artrita reumatoidă a copilului (numai formele care nu răspund la metotrexat). Referitor la eficacitatea terapiei cu compuşi de aur în reumatism, specialiştii subliniază că aceştia oferă un important beneficiu clinic, un anumit timp, deoarece folosirea lor este limitată de apariţia efectelor secundare serioase. În ultimul deceniu, terapia cu compuşi ai aurului a mai fost încercată în astmul bronşic (la pacienţii cu corticoterapie orală cronică), în lupusul eritematos, în unele forme de cancer, în unele forme rezistente de malarie şi chiar în unele afecţiuni neurologice. Există şi o comunicare în care un pacient suferind de autism şi de artrită s-a tratat cu aur pentru această din urmă suferinţă şi s-a vindecat de autism.