Autorităţile albaneze vor apăra mănăstirile ortodoxe din Kosovo
Forţele NATO de menţinere a păcii din Kosovo (unităţile KFOR), din care fac parte şi militari români, protejează mai multe mănăstiri şi biserici ortodoxe sârbe, care în mod repetat au fost ţinte ale atacurilor extremiştilor albanezi, informează site-ul www.nato.int. Odată ce securitatea în ţară a devenit stabilă, KFOR, în conformitate cu decizia Consiliului NATO, a început de anul acesta să transfere misiunea de protecţie a acestor mănăstiri autorităţilor militare din provincia Kosovo. Procesul de predare a misiunii de protecţie s-a realizat pentru câteva mănăstiri sârbeşti, de exemplu Mănăstirea Gorioc, care este păzită nonstop de un contingent militar albanez. Alte mănăstiri rămân sub protecţia trupelor speciale KFOR, ca Mănăstirea Decani (foto), un monument din secolul al XIV-lea, aflat în evidenţa patrimoniului mondial UNESCO. Mănăstirea Decani a fost ţinta mai multor atacuri ale extremiştilor albanezi în 2004, iar siguranţa şi viaţa cât de cât normală a monahilor sârbi de aici depind de garnizoana militară staţionată lângă mănăstire. Iminenta retragere a trupelor KFOR din Kosovo aduce pentru monahii sârbi serioase motive de îngrijorare pentru securitatea lor, care va cădea în sarcina albanezilor. "Mănăstirile sunt de multe ori văzute de majoritatea albaneză ca un fel de avangardă a prezenţei sârbilor aici, în Kosovo, şi de aceea sunt cel mai adesea ţinte ale extremiştilor, dacă ei vor să rănească minoritatea sârbească", a declarat părintele Andrei de la Mănăstirea Decani, pentru site-ul www.nato.int. (Marius Nedelcu)