Autorităţile din Capitală, în alertă
Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a făcut un apel public către toate autorităţile locale, pentru a sprijini asociaţiile de locatari în vederea combaterii ţânţarilor şi pentru a contribui la asanarea de urgenţă a subsolurilor inundate. "Pe spaţiile publice s-au făcut aceste campanii de combatere a ţânţarilor, dar trebuie acordată o atenţie sporită şi la nivelul asociaţiilor de bloc. Sunt imobile care au subsoluri inundate şi pot deveni adevărate focare pentru înmulţirea ţânţarilor", a spus prefectul. Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în România au fost depistate şapte cazuri de persoane infectate cu virusul West Nile, transmis la om de ţânţari, două dintre acestea soldându-se cu deces. Potrivit precizărilor ministrului, cele două persoane, din Bucureşti şi din comuna dobrogeană Băneasa, în vârstă de 75, respectiv 79 de ani, au decedat din cauza virusului şi a altor afecţiuni asociate. De asemenea, cele şapte cazuri de infectare cu acest virus s-au înregistrat în Sibiu (două), Constanţa, Galaţi, Dolj, Teleorman şi Bucureşti, iar alte două posibile cazuri de infectare s-au înregistrat în Cluj şi Mureş, fiind în prezent în evaluare.