Autorităţile locale, obligate să deconteze naveta profesorilor

Data: 17 Iulie 2015

Miercuri au fost adoptate în şedinţă de Guvern normele metodologice necesare pentru decontarea cheltuielilor cu naveta pentru cadrele didactice. Potrivit noilor reglementări, autorităţile locale sunt obligate să prevadă în buget sumele necesare decontării navetei.
„Este un document mult aşteptat de profesori, mai ales de către cei care fac naveta în mediul rural. Este vorba de 65.000 de cadre didactice vizate de reglementările hotărârii de Guvern. Naveta se decontează la nivelul documentelor prezentate pentru transport auto - poate fi cu transport asigurat prin mijloace proprii sau de către transportatori autorizaţi. La nivel feroviar însă, este plafonat la preţul unui abonament CFR”, a explicat ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Astfel, în primele cinci zile ale lunii, cadrele didactice trebuie să depună documentele justificative, iar până la sfârşitul lunii următoare autorităţile locale trebuie să deconteze cheltuielile cu naveta. De asemenea, tot miercuri, Executivul, la propunerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Știinţifice, a aprobat printr-o hotărâre ca cei 81 de absolvenţi de liceu cu media 10 la bacalaureat să primească câte 3.000 de lei, în timp ce absolvenţii de gimnaziu de nota 10 la evaluarea naţională, 457 la număr, să primească câte 1.000 de lei. (Oana Nistor)